„NEAMȚ – THE NEXT MOVE”: despre dezvoltare, investiții și viitorul unui județ care are ce oferi

Pe 29 octombrie, la Palatul Mogoșoaia, NEAMȚ – THE NEXT MOVE, evenimentul organizat de Clusterul „Produs în Neamț”, a reunit antreprenori, investitori, reprezentanți ai administrației, oameni de cultură și profesioniști din domenii diverse, într-un eveniment dedicat prezentului și viitorului județului Neamț.

S-a discutat despre dezvoltare economică, investiții, antreprenoriat, turism, cultură și educație, alături de oameni care contribuie, prin activitatea lor, la dezvoltarea comunităților și a mediului de afaceri. Dezvoltarea unui județ începe cu proiecte concrete, colaborare și o viziune comună asupra viitorului.

În cadrul panelului „Neamțul unit”, am avut bucuria să le povestesc celor prezenți despre „Acasă”. Despre un ținut binecuvântat, întins la poalele Muntelui Sfânt Ceahlău, un loc în care istoria, spiritualitatea și cultura se împletesc într-un mod absolut unic.

Când vorbesc despre Neamț, vorbesc despre un colț de rai cu aproximativ 600 de monumente istorice care ne așază cu cinste pe locul 3 la nivel național. Vorbesc despre case memoriale încărcate de emoție – de la Humuleștii lui Ion Creangă, la Agapia sau Războieni –, despre cel mai mare lac artificial de la munte (aproape 30 de kilometri) perfect pentru sporturi nautice și timp liber, dar și despre Cetatea Neamțului sau cultura Cucuteni.

Iar când vorbesc despre Piatra-Neamț, inima acestui județ minunat, mă gândesc la o adevărată poveste între munte și cer, ce-mi umple sufletul de mândrie!

Cum să nu apreciezi Curtea Domnească sau renumitul Teatru al Tineretului, o oază de cultură și artă iubită în toată țara?

Orașul nostru este un oraș curat, sigur și plin de armonie , unde investim în proiecte concrete de infrastructură, sănătate și sport, astfel încât calitatea vieții să crească zi de zi, atât pentru noi, cât și pentru cei care ne trec pragul ca turiști sau investitori.

Vă aștept din suflet acasă, la Piatra-Neamț și în tot ținutul Neamțului!

Să ne bucurăm împreună de frumusețea orașului nostru, de munte, de liniște și de tot ceea ce acest loc minunat are să ne ofere.

Pentru că Acasă este mereu acolo unde sufletul își găsește liniștea!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Vasile-Adrian Niță, primarul municipiului Piatra-Neamț.

Ultimele noutăți

Promisiunea devine realitate:Am început lucrările la primul Spital de Îngrijiri Paliative din Piatra-Neamț!

Sunt Zile în viața unui oraș în care promisiunile...

Doi ani de mandat la Piatra-Neamț: proiecte, investiții și momente trăite alături de comunitate

Iată că se împlinesc deja doi ani de când...

O zi a recunoștinței, a demnității și a mândriei pietrene!

Astăzi, de Ziua Armatei României, ne-am adunat pe Platoul...

Dincolo de pietre și ziduri, adevărata construcție se face în sufletele oamenilor

Sunt zile în care timpul se oprește puțin, lăsând...

Copiii sunt inima orașului nostru și cea mai prețioasă investiție în viitor!

Nicio investiție nu este mai importantă, mai curată și...

Te-ar putea interesa și:

Promisiunea devine realitate:Am început lucrările la primul Spital de Îngrijiri Paliative din Piatra-Neamț!

Sunt Zile în viața unui oraș în care promisiunile se transformă în fapte, iar cifrele și proiectele de pe hârtie capătă viață. Astăzi vin...

Doi ani de mandat la Piatra-Neamț: proiecte, investiții și momente trăite alături de comunitate

Iată că se împlinesc deja doi ani de când am pornit împreună pe drumul construirii unui oraș de poveste — un oraș care crește...

O zi a recunoștinței, a demnității și a mândriei pietrene!

Astăzi, de Ziua Armatei României, ne-am adunat pe Platoul Curții Domnești, un loc plin de semnificație și de cinstire pentru cei care au apărat...