Program cu publicul în două schimburi și în weekend, la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamț


Activitatea de lucru cu publicul pentru înregistrarea cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple, electronice/temporare la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamț se extinde, începând cu data de 10 martie 2022.

Am emis astăzi un ordin prin care activitatea la Pașapoarte va fi efectuată în schimburi, respectiv schimbul I, în intervalul orar 08.00 – 16.00 (trei ghișee), și schimbul II, în intervalul orar 16.00 – 20.00 (un ghișeu). Pentru soluționarea situațiilor deosebite, funcționează un ghișeu nou, cu program 8.00 – 16.00. Eliberarea documentelor se va face în intervalul 8.00 – 16.00, la un al patrulea ghișeu, de luni până vineri.

Tot ca noutate, începând de pe 12 martie, în fiecare sâmbătă vor fi deschise două ghișee programări pentru procesare, între orele 8.00 – 16.00. Dacă situația va impune, voi dispune deschiderea unui ghișeu și în zilele de duminică, între 8.00 și 16.00.

Ca urmare a măririi programului de lucru, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamț va putea soluționa 648 cereri/săptămână, ceea ce înseamnă aproximativ 2.600 cereri pe lună. Înainte de extinderea programului se soluționau aproximativ 374 cereri/săptămână și 1.500 cereri/lună.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

De la sesizare la intervenție: ce s-a schimbat în ultimele zile în cartierele din Piatra-Neamț

Fiecare mesaj, fiecare fotografie și fiecare sesizare pe care...

Credința nu ne îndepărtează de lume, ci ne învață cum să trăim frumos în ea!

O mare de bucurie, lumină și speranță a umplut...

Despre ironie, respect pentru banii publici și moștenirea de milioane de euro lăsată pietrenilor

Am văzut că fostul primar își încearcă din nou...

Un zâmbet din inimă pentru pietrenii noștri!

Lansăm un nou program social de sănătate în Piatra-Neamț Sănătatea...

Oportunitate de carieră în slujba comunității

O comunitate cu adevărat puternică este cea în care...

Te-ar putea interesa și:

De la sesizare la intervenție: ce s-a schimbat în ultimele zile în cartierele din Piatra-Neamț

Fiecare mesaj, fiecare fotografie și fiecare sesizare pe care le trimiteți sunt preluate imediat pentru a fi rezolvate. Știu bine că vă doriți ca...

INVESTIM ÎN VIITORUL COPIILOR NOȘTRI: Condiții sigure și moderne pentru preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 12!

Am verificat astăzi lucrările de la Centrul „Împreună” de pe strada Gavril Galinescu, o clădire care, ani de zile, a funcționat în condiții ilegale...

Credința nu ne îndepărtează de lume, ci ne învață cum să trăim frumos în ea!

O mare de bucurie, lumină și speranță a umplut astăzi centrul orașului nostru, la Turnul Ștefan și Curtea Domnească! Am trăit clipe de o profundă...