Sunt case care se construiesc din cărămizi și case care se ridică din speranță.
Astăzi, vă spun cu bucurie că ducem la bun sfârșit o promisiune pentru sufletul orașului nostru: am câștigat finanțarea pentru Centrul de zi „Sfântul Stelian” din Dărmănești!
Dacă te plimbi prin cartierul Dărmănești, dincolo de blocuri și străzi, vezi oameni. Vezi copii cu ochi mari și curioși, care își doresc doar un loc sigur unde să deschidă o carte, să se joace și să spere la un viitor mai bun. Și vezi bunici care au muncit o viață întreagă, dar pe care bătrânețea și singurătatea îi apasă uneori mai greu decât ar trebui să ducă un om pe umeri.
Printr-un proiect depus prin GAL Piatra-Neamț, cu finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS), în valoare totală de 3.398.457,55 lei, vom ridica un loc în care nimeni nu va mai fi lăsat în urmă.
În inima cartierului, pe un teren al municipalității, vom construi o clădire modernă, primitoare și sigură, cu o suprafață construită de 275,96 mp. Nu vorbim doar despre pereți și acoperiș, ci despre un adevărat acasă pe timp de zi pentru 305 suflete – copii și vârstnici deopotrivă.
Aici, copiii vor găsi ajutor la teme, un cald „bună dimineața” și un braț prietenos care să-i îndrume spre o viață mai bună, departe de riscul abandonului școlar.
Iar bunicii noștri își vor regăsi demnitatea, vor socializa, vor face mișcare și vor primi sprijin socio-medical.
Vor fi organizate ateliere culturale, civice, recreative, sportive și activități de sprijin psihosocial.
Centrul de zi „Sfântul Stelian” va fi o dovadă vie că nimănui nu i se ia dreptul la o viață demnă, indiferent de cartierul în care s-a născut sau de greutățile pe care le-a întâmpinat în cale.
Le datorăm asta copiilor noștri, părinților și bunicilor noștri. Mergem înainte, cu inima deschisă și cu gândul la binele fiecărui pietrean!







