Pregatirea ouălelor împreună cu copiii din Ucraina, cazați la centrul de agrement de la Oglinzi.

N-am crezut vreodată că voi trăi o astfel de experiență pe cât de frumoasă, pe atât de tristă, de emoționantă!

Pentru a-i introduce în spiritul Sărbătorilor Pascale, am vopsit ouă roșii împreună cu copiii din Ucraina, care sunt cazați la centrul de agrement de la Oglinzi.

Am văzut multe până acum, dar atâtea mânuțe harnice, ochi vioi și emoție, nu!

Poate Dumnezeu, știind prin ce chinuri a trecut Fiul Său, are toată grija de copiii unor părinți care au lăsat totul în urmă și cu puii lor în brațe au fugit din calea războiului și a făcut posibilă această întâlnire frumoasă.

Pentru că au fost harnici, Iepurașul de Paște le-a împărțit copiilor 50 de cozonaci și 30 de păști.

Tot pentru a le crea o zi deosebită, câțiva actori de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț le-au oferit momente vesele.

Nu știu dacă acei copii, în timp ce vopseau ouă, se gândeau la cum au pregătit Paștele anul trecut, dar eu sper să se termine mai repede războiul și următoarele Sărbători Pascale să le petreacă acasă la ei, cu toți ce dragi alături!

Doamne, ai grijă de noi toți!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar...

Un nou început pentru elevi: educația rămâne în centrul viitorului comunității

Septembrie are acel miros inconfundabil de caiete noi, de...

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate...

Te-ar putea interesa și:

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială Nr. 2 și vreau să vă spun cu toată deschiderea că sunt extrem de mulțumit...

Piatra-Neamț, capitala ciclismului românesc pentru o zi: sport, emoție și o ștafetă simbolică între generații

Sunt momente în care sportul este mai mult decât o competiție: devine o lecție de viață, o bucurie împărtășită și un motiv de mândrie...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar asfalt, betoane și proiecte de infrastructură. Un oraș înseamnă, mai presus de orice, OAMENII LUI!...