17 octombrie, Ziua Internațională pentru Combaterea Sărăciei

Pe 17 octombrie, la nivel global, este marcată Ziua Internațională pentru Combaterea Sărăciei. Din păcate, și în municipiul Piatra-Neamț întâlnim numeroase cazuri de familii sau persoane singure care se confruntă cu dificultăți financiare. Un rol important în gestionarea acestor cazuri îl au Direcția pentru Asistență Socială, dar și organizațiile non-profit care suplimentează eforturile autorităților cu diverse forme de sprijin și integrare pentru aceste cazuri care se confruntă cu sărăcia.

Am ales să mă implic în această zi cu o semnificație importantă și am mers, în calitate de voluntar, la câteva dintre cazurile sociale gestionate de Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț. Acțiunea s-a concentrat îndeosebi în zona cartierului Speranța, unde sunt numeroase cazuri sociale, dar și oameni ai străzii cazați în adăpost.

Alături de Carmen Suciu, am interacționat cu mulți dintre cei care locuiesc în Speranța, dar și cu cei din adăpost, pentru a înțelege cu ce probleme se confruntă comunitatea în prezent. De asemenea, am vizitat o familie monoparentală, o mamă cu 4 copii, și o fetiță premiantă, în clasa a IV-a, al cărei tată se luptă cu cancerul. Imaginile, deși încărcate de emoție, arată doar o mică parte a nevoilor acestor oameni, care trebuie sprijiniți în fiecare zi, până la o eventuală reintegrare socială, nu doar o dată pe an, în campanii electorale sau cu prilejul unor sărbători.

Este foarte greu sau, mai bine zis, aproape imposibil de descris în cuvinte ce simt când, după o asemenea zi, am revenit în confortul casei mele, alături de o familie iubitoare, în timp ce acei oameni au rămas cu problemele și sărăcia lor. Acum sunt și mai determinat ca, odată ajuns la primărie, să fac tot ce este omenește posibil pentru reintegrarea și ajutarea familiilor nevoiașe și, mai ales, pentru o colaborare reală cu aceste ONG-uri care se ocupă de cazurile sociale, cum este și ONG-ul doamnei Carmen Suciu.

Închei spunându-vă că de multe ori oamenii săraci și aflați în nevoie sunt judecați greșit de noi, ceilalți. Ne uităm la ei cum cer mila trecătorilor, cum umblă prin gunoaie, cum sunt neîngrijiți și, uneori, chiar ne ferim de ei pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. Vreau să vă spun că, de multe ori, acești oameni sunt mult mai puternici decât noi, cei care avem vieți normale. Nu știu câți dintre noi ar putea face față unei vieți ca a lor dacă soarta ne-ar coborî la acel nivel. Cred că mulți am ceda.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Șantierele se redeschid în Piatra-Neamț!

Dragi pietreni, Profităm de vremea bună și am reluat în...

Curaj și idei geniale la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”!

Ce zi plină de inspirație și ce energie incredibilă...

Viitorul tinerilor noștri se scrie și aici, acasă, la Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit o zi plină de energie și...

100 de ani de viață și demnitate: lecția de seninătate a doamnei Agurița Aanicăi

Astăzi am trăit unul dintre acele momente care îți...

Te-ar putea interesa și:

Șantierele se redeschid în Piatra-Neamț!

Dragi pietreni, Profităm de vremea bună și am reluat în forță lucrările de reparații și modernizare în orașul nostru. Așa cum am promis, continuăm proiectele...

PIATRA BEATS – The Heart Edition: festivalul care face inima orașului să bată pe ritmuri electronice, de Ziua Tineretului

Pe 2 mai, de Ziua Tineretului, v-am pregătit ceva cu totul special. Vreau să simțim împreună că inima orașului nostru bate mai puternic ca...

Curaj și idei geniale la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”!

Ce zi plină de inspirație și ce energie incredibilă am întâlnit ieri la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț! A fost o bucurie să particip...