Ceahlăul înseamnă istorie, identitate și mândrie pentru Piatra-Neamț

De aceea, astăzi, la sediul Primăriei Piatra-Neamț, am avut o întâlnire de lucru esențială pentru viitorul echipei, alături de reprezentanții Consiliului Județean Neamț, ai clubului Ceahlăul, administratorul judiciar și reprezentantul suporterilor.

În contextul modificărilor aduse Legii sportului la finalul anului 2025, am analizat toate variantele legale și sustenabile prin care echipa poate fi susținută și poate continua în Liga a II-a.

Prima direcție clară este asocierea dintre Municipiul Piatra-Neamț și Consiliul Județean Neamț pentru preluarea și finanțarea echipei. În acest sens, vom transmite o adresă comună către Federația Română de Fotbal, prin care solicităm punctul de vedere privind cesionarea dreptului de participare în Liga a II-a către o nouă entitate sportivă.

O a doua soluție analizată este finanțarea prin Legea 350, cu condiții precise și transparente:

  • stingerea datoriilor clubului;
  • un punct de vedere favorabil al Comisiei Europene, care să permită finanțarea fără plafonul de 300.000 de euro aferent ultimilor 3 ani.

Totodată, dacă situația financiară va permite, copiii și juniorii pot beneficia de finanțare distinctă, pentru că viitorul fotbalului începe la bază.

A treia variantă, discutată cu responsabilitate, este înființarea unui Club Sportiv Municipal, dacă noul cadru legislativ va permite acest lucru din punct de vedere administrativ.

Pentru a lua decizii corecte, am solicitat conducerii clubului situația economică detaliată și organigrama, astfel încât să cunoaștem exact costurile unui sezon competițional.

Mesajul meu este unul clar: nu promisiuni, ci soluții legale, asumate și durabile.

Până la primirea tuturor avizelor necesare, împreună cu Consiliul Județean Neamț, demarăm procedurile pentru înființarea unei noi entități sportive, care să asigure continuitatea fotbalului nemțean.

Ceahlăul trebuie să meargă mai departe.

Cu responsabilitate. Cu respect față de lege. Cu gândul la suporteri.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate...

Prima lecție de înot. Investim în sănătatea și viitorul copiilor noștri

Copilăria se măsoară în zâmbete, în curaj și în...

O vară plină de culoare, dans și suflet elen la Piatra-Neamț!

Am avut bucuria de a fi alături de copii,...

Fără cârpeli și fără jumătăți de măsură: Asfaltăm Strada Ștefan cel Mare!

Știu cât de mult a fost așteptată reabilitarea străzii...

De la sesizare la intervenție: ce s-a schimbat în ultimele zile în cartierele din Piatra-Neamț

Fiecare mesaj, fiecare fotografie și fiecare sesizare pe care...

Te-ar putea interesa și:

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate de o imensă responsabilitate, dar și de bucuria lucrului bine făcut! Am parcurs o adevărată...

Piatra-Neamț deschide ușa Japoniei: investiții, turism și noi parteneriate pe agenda discuțiilor cu ambasadorul Takashi Katae

Am avut astăzi onoarea de a primi vizita Excelenței Sale, domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România. O întâlnire caldă, deschisă și plină de...

Prima lecție de înot. Investim în sănătatea și viitorul copiilor noștri

Copilăria se măsoară în zâmbete, în curaj și în acele momente în care învățăm să ne ridicăm și să mergem mai departe. Dar, mai...