Investiție de peste 24 de milioane de lei pentru modernizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 2 din Piatra-Neamț

Am semnat contractul de finanțare pentru un nou proiect important dedicat educației copiilor noștri: creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 2 din Municipiul Piatra-Neamț, proiect depus prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027 și finanțat prin ADR Nord-Est.

Valoarea totală a investiției este de 24.133.264,93 lei (TVA inclus), iar suma neeligibilă, în cuantum de 10.479.358,52 lei, va fi suportată din bugetul local.

Este un efort financiar considerabil, dar este un efort pentru copii, pentru condiții mai bune de studiu și pentru un oraș care investește responsabil în viitor.

Durata de execuție a lucrărilor nu va depăși 12 luni de la emiterea ordinului de începere.

Spun acest lucru foarte clar: nu îmi mai doresc șantiere care se întind pe ani de zile și care afectează procesul educațional. Vreau lucrări bine organizate, termene respectate și constructori care înțeleg responsabilitatea pe care o au față de copii, părinți și profesori.

Proiectul vizează intervenții la corpurile: C1 – clădirea principală (construită în 1973, S+P+2), C3 – clădire construită în 1998 (S+P+2), C4 – centrala termică (P), toate situate pe strada Mărăței nr. 6.

Ce înseamnă concret această investiție?

  • Reabilitarea termică a clădirilor și termoizolarea completă a elementelor opace și vitrate
  • Înlocuirea tâmplăriei cu sisteme performante energetic
  • Modernizarea instalațiilor de încălzire și ventilare
  • Introducerea pompelor de căldură aer-apă și a sistemelor de ventilație cu recuperare de căldură
  • Utilizarea surselor regenerabile de energie

Obiectivul este clar: consum redus de energie, emisii mai mici, costuri optimizate și condiții moderne de confort pentru elevi și cadrele didactice.

Educația rămâne o prioritate. Iar investițiile în școli nu sunt doar lucrări de construcții – sunt investiții în siguranță, sănătate și șanse egale pentru copiii din Piatra-Neamț.

Continuăm. Cu responsabilitate. Cu termene clare. Cu rezultate.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

O seară care ne-a umplut inimile: Gala Generațiilor 2026

Sunt momente în viața unui primar când cuvintele par...

Zilele Orașului au debutat cu un omagiu adus primarului Nicu Albu

Încă retrăiesc emoția serii trecute. Am deschis Zilele Orașului...

Maestrul a ajuns la Piatra-Neamț!

Nu vă pot descrie în cuvinte energia, emoția și...

Cea mai frumoasă cămașă e cea care miroase a acasă

Fiecare fir împletit în ia românească spune o poveste...

O seară de suflet, în lumină și rugăciune, acasă la Piatra-Neamț

Sunt momente în viața orașului nostru în care simți...

Te-ar putea interesa și:

O seară care ne-a umplut inimile: Gala Generațiilor 2026

Sunt momente în viața unui primar când cuvintele par prea sărace pentru a exprima încărcătura emoțională din suflet. Seara trecută, în Piața Ștefan cel Mare,...

Zilele Orașului au debutat cu un omagiu adus primarului Nicu Albu

Încă retrăiesc emoția serii trecute. Am deschis Zilele Orașului de pe Aleea Personalităților, într-un moment de profundă recunoștință pe care îl datoram, ca și...

Maestrul a ajuns la Piatra-Neamț!

Nu vă pot descrie în cuvinte energia, emoția și bucuria pe care Florin Piersic le aduce cu el oriunde pășește. Sunt extrem de onorat să...