Promisiuni respectate: Lucrări de calitate pe Strada Privighetorii!

Așa cum am promis, am lăsat în urmă cârpeala și soluțiile de moment. Pe Strada Privighetorii nu mai mergem pe „peticeli”, ci facem lucrări trainice, de calitate!

Zilele acestea, echipele noastre montează un covor asfaltic nou în toată zona. Am preluat numeroasele sesizări de la locatari și am intervenit de urgență.

În momentul de față, accesul pietonilor, în special al copiilor și al persoanelor în vârstă, era grav îngreunat iar trotuarele și aleile din betoane turnate de zeci de ani erau măcinate de timp și puneau în pericol siguranța oamenilor, iar parcările din jurul blocurilor erau într-o stare avansată de degradare.

Acum transformăm complet zona! Betoanele vechi și crăpate sunt acoperite de un strat neted și sigur de asfalt, pentru ca toți locuitorii să se poată deplasa în deplină siguranță, iar mașinile să fie parcate în condiții civilizate.

După ce am finalizat lucrările în Cartierul 1 Mai și acum pe Strada Privighetorii, începând de săptămâna viitoare intrăm în Cartierul Precista!

Și acolo avem mult de lucru pentru a îndrepta lucruri care au fost trecute cu vederea ani la rând.

Așa cum v-am obișnuit, vă țin la curent cu evoluția tuturor șantierelor din oraș.

Vă mulțumesc pentru încredere și răbdare!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate...

Prima lecție de înot. Investim în sănătatea și viitorul copiilor noștri

Copilăria se măsoară în zâmbete, în curaj și în...

O vară plină de culoare, dans și suflet elen la Piatra-Neamț!

Am avut bucuria de a fi alături de copii,...

Fără cârpeli și fără jumătăți de măsură: Asfaltăm Strada Ștefan cel Mare!

Știu cât de mult a fost așteptată reabilitarea străzii...

De la sesizare la intervenție: ce s-a schimbat în ultimele zile în cartierele din Piatra-Neamț

Fiecare mesaj, fiecare fotografie și fiecare sesizare pe care...

Te-ar putea interesa și:

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate de o imensă responsabilitate, dar și de bucuria lucrului bine făcut! Am parcurs o adevărată...

Piatra-Neamț deschide ușa Japoniei: investiții, turism și noi parteneriate pe agenda discuțiilor cu ambasadorul Takashi Katae

Am avut astăzi onoarea de a primi vizita Excelenței Sale, domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România. O întâlnire caldă, deschisă și plină de...

Prima lecție de înot. Investim în sănătatea și viitorul copiilor noștri

Copilăria se măsoară în zâmbete, în curaj și în acele momente în care învățăm să ne ridicăm și să mergem mai departe. Dar, mai...