Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar asfalt, betoane și proiecte de infrastructură. Un oraș înseamnă, mai presus de orice, OAMENII LUI!
Sufletul orașului Piatra-Neamț sunteți voi, iar comunitatea noastră are nevoie să respire, să se bucure și să petreacă timp împreună.
De aceea, anul acesta am regândit complet Festivalul Toamnei într-un concept nou-nouț, desfășurat pe parcursul a trei zile tematice, conceput ca o îmbrățișare caldă pentru toate generațiile!
Vineri, 11 Septembrie – Toamna Urbană
O zi plină de energie dedicată tinerilor și tuturor celor tineri la suflet! Transformăm Curtea Domnească într-un spațiu modern, cu show-uri de lumini și decoruri spectaculoase. Punctul culminant al serii va fi un show incendiar oferit de celebrul DJ Pascal Junior!
Sâmbătă, 12 Septembrie – Toamna Bavareză
Aducem spiritul și energia Oktoberfest la Piatra-Neamț! Vă așteaptă o atmosferă explozivă, decoruri specifice, gastronomie bavareză și spectacole extraordinare alături de Karpaten Orchestra, ansamblul Ceata Junilor Sibiului, Mariana Anghel, Traian Stoiță și trupa Die Burzenland Party Band.!
Duminică, 13 Septembrie – Toamna Tradițională
Ne întoarcem la rădăcini și celebrăm bogăția toamnei! Curtea Domnească îmbracă haine de sărbătoare: meșteri populari autentici, struguri zdrobiți pe loc în zdrobitoare tradiționale pentru must proaspăt, bucate alese și bunătăți de la producătorii locali.
Seara se va încheia emoționant cu un spectacol folcloric susținut de îndrăgitul Aurel Tămaș și ansambluri de elită!
Așa cum v-am promis, transparența este pe primul loc:
Munca pe șantierele orașului și marile investiții continuă zi de zi în ritm alert. Vă asigur că acest festival nu consumă niciun leu din bugetul local sau din cel alocat marilor proiecte de dezvoltare — toate costurile pentru onorariile artiștilor sunt acoperite din parteneriate comerciale și sponsorizări!
Piatra-Neamț este cu adevărat un oraș de poveste, iar povestea o scriem împreună! Lăsați grijile deoparte și veniți în inima orașului, la Curtea Domnească să ne bucurăm de toamnă, de muzică și de comunitatea noastră!
Vă aștept cu drag pe toți!

