Ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Astăzi am coordonat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia am aprobat mai multe hotărâri, două dintre ele pe teme extrem de importante și de actualitate.

Prima vizează găsirea de soluții astfel încât romașcanii să nu mai aibă probleme cu furnizarea apei potabile. Concret, mă interesează ca situația actuală, când Romanul este alimentat cu apă cu presiune scăzută, să dispară. Într-o primă fază, conducerea Companiei Județene Apa Serv va solicita de la SC Apavital SA Iași creșterea debitului de apă furnizată până la debitul de tranzitare maxim admis de conducta actuală de joncțiune dintre cele două companii, adică aproximativ 225mc față de 150mc în prezent.

La ședința de astăzi au participat atât reprezentanți ai conducerii Apa Serv, cât și ai Primăriei municipiului Roman și am convenit că e obligația fiecărei părți de a identifica soluțiile potrivite pentru a se rezolva problema apei în acest oraș. Apa Serv, cu fonduri europene, în cadrul POIM, va realiza investiții la nivelul aducțiunii de apă și la captare, de aproximativ 20 milioane de euro, iar Primăria Roman, fiind proprietar al rețelei de apă, trebuie să găsească soluții pentru modernizarea conductelor.

Pierderile de aproximativ 70% la apă care se înregistrează în prezent nu mai pot fi acceptate. Până pe data de 15 noiembrie, Apa Serv va transmite Prefecturii o analiză a problemelor existente la rețeaua de alimentare cu apă a municipiului Roman, planul de investiții existent și necesarul de lucrări care vor duce la înlăturarea întreruperilor în alimentarea cu apă a orașului, urmând ca cei din conducerea Primăriei Roman să își stabilească un calendar al lucrărilor.

Suplimentarea cantității de apă nu va rezolva însă problema rețelei care in proporție de peste 65% este expirată, unele țevi fiind încă din anul 1904, tocmai de aceea îmi doresc ca reprezentanții primăriei Roman și cei ai APASERV să colaboreze, iar problema apei la Roman sa fie rezolvată.

Al doilea subiect al ședinței de astăzi a vizat aprobarea listei obiectivelor afectate de trăsnetul din 22 august, din cadrul Ansamblului Curții Domnești din Piatra-Neamț. În urma analizei amănunțite, am stabilit care sunt instituțiile responsabile de remedierea defecțiunilor înregistrate la nivelul rețelelor electrice interioare, sistemelor de alarmare și alertare în caz de incendiu, efracție, sonorizare, iluminat fațade și a instalațiilor de împământare și protecție la trăsnet, aferente Turnului Clopotniță, Bisericii Domnești „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ și Teatrul Tineretului.

Astfel, va fi inițiat un proiect de hotărâre prin care se va solicita sprijin financiar din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, suma totală estimată fiind de 600 000 de lei.

Sunt probleme la care trebuie găsite soluții și de aceea am dat termene fixe până la care, cei în măsură, să identifice căile prin care putem interveni.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care...

Ziua Imnului Național al României

Astăzi am avut onoarea să particip la manifestările prilejuite...

La mulți ani, maestre Lucian Strochi!

Astăzi, pe 23 iulie, sărbătorim ziua de naștere a...

Domnule primar, domnilor viceprimari, încheiați cu demnitate acest mandat!

Hipermarketuri se construiesc în vecinătatea piețelor, iar conducerea primăriei...

Te-ar putea interesa și:

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont România, doresc să exprim admirația pentru toți salvatorii montani care își dedică viața siguranței și...

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”. Este un moment deosebit...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care comemorăm 170 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului său, David Popovici ne...