În urmă cu 201 ani, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica i-a înmâna șefului Poliției de la 1822, Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, drapelul Agiei, organ administrativ din secolele XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală. A fost momentul atestării Poliției, legalizându-se astfel funcţionarea instituţiei.
Astăzi, când Poliția Română își aniversează existența, adresez sincere felicitări reprezentanților acestei instituții, în care românii au încredere și care în cei peste 200 de ani de existență și-a demonstrat rolul esențial în viața societăți!
Siguranța cetățenilor și respectarea legii sunt esențiale pentru bunul mers al unui stat de drept și le doresc celor care și-au ales cariera în cadrul Poliției Române să aibă parte de succes în activitate și de misiuni reușite!
Stimați polițiști, vă rog să fiți fermi în aplicarea legii și să îi protejați pe cei care au nevoie de sprijinul dumneavoastră!