Ședință de lucru cu impact asupra parcursului realizării viitoarei autostrăzi A8 (Autostrada Unirii)

Am condus ieri, 18 mai, o ședință de lucru cu impact asupra parcursului realizării viitoarei autostrăzi Târgu-Mureș – Târgu-Neamț – Iasi – Ungheni – A8 (Autostrada Unirii) la care au participat domnul Cătălin Urtoi, director al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, membri ai echipei care va elabora Studiul de Fezabilitate, consultantul pe exproprieri, reprezentanți ai Gărzii Forestiere, ai Direcției Silvice Neamț și ai ocoalelor silvice.

Timp de aproape două ore au fost dezbătute toate prevederile legislative specifice privind inventarierea și modul de calcul al volumului masei lemnoase de pe toate suprafețele ce vor fi expropriate, de pe culoarul autostrăzii Unirii – A 8. S-a convenit asupra variantelor care respectă legislația în vigoare și care vor pune capăt acestei etape, pentru a finaliza documentația de expropiere a terenurilor și pădurilor aferente, parte componentă din Studiul de Fezabilitate.

În luna aprilie s-a finalizat Acordul de Mediu pe această secțiune, iar acum s-a ajuns la un numitor comun în legătură cu modul de întocmire al documentației pentru păduri.
Până la finalul lunii Iunie va fi finalizată și această documentație și va fi închis Studiul de Fezabilitate pe secțiunea II – montană de pe A8.

Am convingerea că județul nostru va fi traversat în viitorul apropiat de autostrada A8. Știu că pregătirea documentației necesită timp, dar sunt etape care nu pot fi evitate!

Partidul Social Democrat, prin activitatea ministerului condus de Sorin Grindeanu, arată încă o dată că își dorește dezvoltarea Moldovei. Mai trebuie menționat faptul că lucrările la Autostrada Ploiești – Pașcani A7 avansează într-un mod îmbucurător și că sunt șanse ca până la finalul anului 2025 aceasta să fie finalizată.

Autostrada Târgu Mureș-Târgu Neamț va asigura conexiunea dintre Moldova și Transilvania pe o rută de mare viteză.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care...

Ziua Imnului Național al României

Astăzi am avut onoarea să particip la manifestările prilejuite...

La mulți ani, maestre Lucian Strochi!

Astăzi, pe 23 iulie, sărbătorim ziua de naștere a...

Domnule primar, domnilor viceprimari, încheiați cu demnitate acest mandat!

Hipermarketuri se construiesc în vecinătatea piețelor, iar conducerea primăriei...

Te-ar putea interesa și:

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont România, doresc să exprim admirația pentru toți salvatorii montani care își dedică viața siguranței și...

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”. Este un moment deosebit...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care comemorăm 170 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului său, David Popovici ne...