Măsuri și sancțiuni ale comisiei de control la prestatorii/furnizorii de servicii sociale

Prin Ordinul Prefectului nr. 215 din 31.07.2023, am dispus constituirea unei echipe mixte cu caracter permanent, în vederea desfășurării unor acțiuni de control la prestatorii/furnizorii de servicii sociale, ALTE TIPURI de servicii sociale decât cele care au făcut obiectul misiunii de control desfășurate în perioada 10-14 iulie 2023, precum și la unii prestatori de servicii medicale.
Membrii comisiei și-au început activitatea astăzi, 01.08.2023, ocazie cu care a fost identificată, pe raza municipiului Roman, o locație ce figura în evidențe ca “locuință protejată pentru persoane vârstnice” dar care nu deținea nici acreditare, nici licență.
La fața locului a fost solicitată prezența unui medic și a unui psihiatru pentru evaluarea celor 12 persoane vârstnice cazate la această locație. S-a luat măsura ca șase dintre beneficiari să fie transportați la Spitalul Municipal de Urgență Roman cu ajutorul SAJ Neamț, pentru evaluări medicale amănunțite, urmând ca în cursul zilei de mâine și ceilalți șase să fie transportați la aceeași unitate spitalicească.
Au fost dispuse măsuri și sancțiuni, iar până la intrarea în legalitate, beneficiarii vor fi relocați.
În scopul identificării de spații specifice nevoilor beneficiarilor ce au fost depistați în centrul asociației din Roman, am transmis către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, Direcția de Asistență Socială Roman, Direcția de Asistență Socială Roznov și Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman, solicitări pentru a ne comunica numărul de locuri disponibile pe care le au, în vederea relocării acestor beneficiari.
Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

La frați nu se pun hotare: Piatra-Neamț a primit 33 de primari din Republica Moldova

La frați nu se pun hotare, iar astăzi am...

Când atacurile politice devin penibile: Adevărul din spatele minciunilor fabricate!

Nici nu m-am obișnuit bine cu rezultatele de la...

Investiții pentru un loc al memoriei: lucrările continuă la Cimitirul Pietricica

Cimitirul Pietricica nu este doar un punct pe harta...

Continuăm treaba pe șantierele din Piatra-Neamț!

Așa cum v-am promis, sunt zi de zi pe...

Ne mărim fondul locativ din Piatra-Neamț cu 24 de noi locuințe!

Am o veste excelentă pentru comunitatea noastră! Cele 24...

Voi cu ce echipă țineți la acest Campionat Mondial?

Voi cu ce echipă țineți la acest Campionat Mondial?...

Te-ar putea interesa și:

La frați nu se pun hotare: Piatra-Neamț a primit 33 de primari din Republica Moldova

La frați nu se pun hotare, iar astăzi am simțit acest lucru mai puternic ca niciodată, aici, acasă, la Piatra-Neamț. Am avut bucuria de a-i...

Când atacurile politice devin penibile: Adevărul din spatele minciunilor fabricate!

Nici nu m-am obișnuit bine cu rezultatele de la Campionatul Mondial, că o altă «năpastă» s-a abătut asupra noilor site-uri de știri! Am analizat...

Astăzi este marea zi! Un meci pentru istorie, o seară de suflet la Curtea Domnească!

În această seară nu avem parte doar de un simplu meci de fotbal. Astăzi, întreaga planetă se oprește în loc pentru marea Finală a...