Ședință a Colegiului Prefectural Neamț

Astăzi, la ora 12.00, în sala Ion Creangă a Palatului Administrativ, am avut o întâlnire productivă cu reprezentanții serviciilor publice deconcentrate din județ.
Am discutat despre:
Modul în care aceste servicii își exercită competențele.
Stadiul actual al implementării programelor și planurilor de acțiune din județul Neamț.
Au fost prezentate raportările anuale ale:
– Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamţ – focus pe plăți sociale și inspecții.
– Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț – proiecte de finanțare și coordonare în mediul rural.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamţ – sesizări și măsuri pentru protejarea consumatorilor.
Am subliniat importanța unei colaborări transparente și eficiente, având în vedere bunăstarea cetățenilor și implementarea politicilor guvernamentale
Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Zilele Orașului au debutat cu un omagiu adus primarului Nicu Albu

Încă retrăiesc emoția serii trecute. Am deschis Zilele Orașului...

Maestrul a ajuns la Piatra-Neamț!

Nu vă pot descrie în cuvinte energia, emoția și...

Cea mai frumoasă cămașă e cea care miroase a acasă

Fiecare fir împletit în ia românească spune o poveste...

O seară de suflet, în lumină și rugăciune, acasă la Piatra-Neamț

Sunt momente în viața orașului nostru în care simți...

Piatra Fest 2026 – Sărbătoarea comunității noastre!

Dragi pietreni, orașul nostru îmbracă haine de sărbătoare! Vine acea...

Te-ar putea interesa și:

Zilele Orașului au debutat cu un omagiu adus primarului Nicu Albu

Încă retrăiesc emoția serii trecute. Am deschis Zilele Orașului de pe Aleea Personalităților, într-un moment de profundă recunoștință pe care îl datoram, ca și...

Maestrul a ajuns la Piatra-Neamț!

Nu vă pot descrie în cuvinte energia, emoția și bucuria pe care Florin Piersic le aduce cu el oriunde pășește. Sunt extrem de onorat să...

O investiție istorică de 46 de milioane de lei (39 de milioane fonduri europene) schimbă inima orașului Piatra-Neamț!

Vin astăzi în fața voastră cu o bucurie imensă în suflet! Inima orașului nostru, locul plin de istorie și amintiri dragi nouă tuturor, intră...