În ajun de Sfânt Andrei, cu gânduri bune și pace sufletească!

Sfântul Apostol ANDREI – “Apostolul lupilor”, “Cel dintâi chemat”, proclamat patronul spiritual și ocrotitorul României din 1997 încoace, sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română şi în fiecare casă de român în a 30-a zi a lui “Brumar”, născut în Betsaida Galileia (pe ţărmul Lacului Ghenizaret, la nord de Israel) şi frate cu Simon Petru – cel arzător pentru Hristos, ambii făcuţi la Cincizecime (Pogorârea Sfântului Duh) “pescari de oameni” – reprezintă ÎNCEPUTUL! Începutul creştinismului în această parte a lumii şi Europei, începutul genezei poporului autohton spaţiului carpato-danubiano-pontic, care s-a născut român şi creştin deodată, începutul civilizaţiei tradiţionale româneşti cu un rost şi o rânduială ancestrală incontestabil de valoroasă în istoria şi civilizaţia creştină europeană.

Este cunoscut şi sub numele de “Apostolul lupilor” deoarece, trimis fiind să propovăduiască pe Hristos în Scytia și Asia Mică, Sfântul Andrei a ajuns şi locuit o vreme şi pe teritoriul geto-dacilor care aveau lupul ca simbol și steag de luptă.

De asemenea, conform tradiţiei (păstrată şi în colinde, legende şi obiceiuri populare consacrate sfântului) se spune că un lup care a stat alături de daci la căderea capitalei Sarmizegetusa – Regia sub stăpânire romană, l-ar fi ajutat şi pe Sfântul Andrei să-și găsească adăpost, conducându-l către o peşteră din Dobrogea, de unde şi-a continuat misiunea creştină.

Sărbătoarea Sfântului Andrei – cunoscută în calendarul popular şi sub denumirea de “Sântandrei Cap-de-Iarnă” sau “Gadinetul Şchiop” – este însoţită şi de multe legende, povestiri, tradiţii şi superstiţii specifice fiecărei zone geografice în parte, dar cu o simbolistică apropiată, care se referă la belşug, căsătorie, protecţia faţă de elementele și energiile malefice, explicaţii pentru lucruri stranii cum ar fi acelea că, în noaptea de Sfântul Andrei, lupii încep a vorbi cu grai de om, de unde şi denumirea de “Ziua Lupului”.

În această sfântă zi, în care tot creştinul român răspunde celor “două chemări: una dinspre cer, din care decurge întreaga lui spiritualitate, şi alta dinspre pământ, de care e legată esenţa sa materială. ”(Eugen D. Nicolau), doresc tuturor celor care poartă numele acestui sfânt protector ani mulţi şi binecuvântaţi, iar României să-şi păstreze neştirbite credinţa strămoşească, limba şi cultura ei multiseculară!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Piatra Fest 2026 – Sărbătoarea comunității noastre!

Dragi pietreni, orașul nostru îmbracă haine de sărbătoare! Vine acea...

Piatra-Neamț, ai fost o inimă uriașă de copil în acest weekend!

S-au stins luminile pe scenă, Tărâmul Copiilor de la...

O promisiune îndeplinită pentru pietreni: Reconstruim Ștrandul Municipal de la zero!

Mă țin de cuvânt! În campania electorală v-am privit...

Ghidul „cârcotașului de serviciu”: Cum să transformi 0 lei în „privilegii” pe strada Orhei

Văd că s-a activat instantaneu aparatul de propagandă și...

Împreună facem din Piatra-Neamț un oraș mai bun!

Orașul nostru nu este definit doar de clădiri și...

Lumini noi pe 120 de străzi din Piatra-Neamț!

Am deblocat un proiect extrem de important pentru orașul...

Te-ar putea interesa și:

Piatra Fest 2026 – Sărbătoarea comunității noastre!

Dragi pietreni, orașul nostru îmbracă haine de sărbătoare! Vine acea perioadă din an în care lăsăm grijile deoparte, ne deschidem sufletele și ne bucurăm de...

Piatra-Neamț, ai fost o inimă uriașă de copil în acest weekend!

S-au stins luminile pe scenă, Tărâmul Copiilor de la Curtea Domnească s-a liniștit, dar în sufletul meu rămâne un ecou incredibil de frumos. Ceea ce...

O promisiune îndeplinită pentru pietreni: Reconstruim Ștrandul Municipal de la zero!

Mă țin de cuvânt! În campania electorală v-am privit în ochi și v-am promis că ștrandul nostru – locul în care verile multora dintre...