La Farcașa, am simțit din nou ce înseamnă durerea unor oameni rămași fără aproape nimic… dar și puterea solidarității

Miercuri am vorbit cu primarii din Borca și Farcașa care mi-au spus ce le lipsește cel mai mult oamenilor: posibilitatea de a-și spăla hainele, de a păstra alimentele, de a găti o masă caldă pentru familie. Și am acționat imediat. Am convocat ședința de îndată și mă bucur că toți consilierii prezenți au înțeles cât de urgentă este această intervenție.

Am ajuns pe Valea Bistriței cu 100 de electrocasnice achiziționate:

  • 40 de frigidere
  • 40 de mașini de spălat
  • 20 de plite pentru gătit

Sunt lucruri simple, dar esențiale. Pentru acești oameni, ele înseamnă un nou început.

Le mulțumesc din suflet celor de la Altex România – pentru discountul acordat și, mai ales, pentru promptitudine: în mai puțin de 24 de ore de la comandă, produsele erau deja pregătite de drum. Fără acest sprijin, nu ne-am fi mișcat atât de repede.

Am dus, de asemenea, 1.000 de sandvișuri și 1.000 de cornuri cu gem, abia scoase din cuptor de prietenul meu Adrian Păduraru, pentru voluntarii care lucrează fără oprire să scoată din noroaie gospodăriile distruse.

O parte dintre ajutoarele strânse cu generozitate de pietreni au ajuns și ele la Farcașa, urmând să ajungă și în Borca.

Vă mulțumesc tuturor! M-ați făcut să fiu mândru că sunt primarul vostru.

Știu că nu putem șterge suferința cu o mână de ajutoare, dar putem arăta că nu-i lăsăm singuri pe cei greu încercați. Vom fi alături de ei și în zilele următoare.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

O zi istorică pentru sufletul orașului nostru: Ziua Drapelului la Piatra Fest!

Sunt zile care se scriu direct în inima unei...

O legendă, o stea și o seară pe care Piatra-Neamț nu o va uita niciodată

Sunt momente în viață când cuvintele par prea mici...

O dimineață marcată de onoare, demnitate și profund respect pentru istoria noastră adevărată!

Ieri, pe Aleea Personalităților, am avut datoria de suflet...

O seară care ne-a umplut inimile: Gala Generațiilor 2026

Sunt momente în viața unui primar când cuvintele par...

Zilele Orașului au debutat cu un omagiu adus primarului Nicu Albu

Încă retrăiesc emoția serii trecute. Am deschis Zilele Orașului...

Maestrul a ajuns la Piatra-Neamț!

Nu vă pot descrie în cuvinte energia, emoția și...

Te-ar putea interesa și:

O zi istorică pentru sufletul orașului nostru: Ziua Drapelului la Piatra Fest!

Sunt zile care se scriu direct în inima unei comunități, iar vineri a fost, fără doar și poate, una dintre ele. Ați umplut centrul...

O legendă, o stea și o seară pe care Piatra-Neamț nu o va uita niciodată

Sunt momente în viață când cuvintele par prea mici pentru a cuprinde o revărsare atât de mare de dragoste, energie și emoție pură. Ceea...

O dimineață marcată de onoare, demnitate și profund respect pentru istoria noastră adevărată!

Ieri, pe Aleea Personalităților, am avut datoria de suflet și onoarea de a dezveli steaua și panoul info-documentar dedicate unui munte de curaj și...