Proiecte adoptate în ședința Consiliului Local din 29 septembrie 2025

În ședința Consiliului Local din 29 septembrie 2025 am făcut pași importanți pentru comunitatea noastră, prin proiecte care aduc grijă, educație, sport, cultură și speranță.

Un adăpost nou pentru animale
Construim, alături de Consiliul Județean Neamț, un adăpost modern pe un teren generos, de peste 65.000 mp. Aici, animalele fără stăpân vor găsi condiții decente și sigure, iar comunitatea va avea o soluție civilizată și responsabilă pentru această problemă.

Școala Gimnazială Nr. 2
Copiii și profesorii merită cele mai bune condiții. Prin proiectul aprobat, școala va fi reabilitată și modernizată, crescând eficiența energetică și oferind săli de clasă mai luminoase și mai prietenoase.

Turneul Internațional de Șah „Memorialul Mihai Molodoi”
Un eveniment de prestigiu care va aduce la Piatra-Neamț peste 100 de participanți din țară și din afara granițelor. Două zile de competiție, strategie și pasiune, dedicate memoriei unui iubitor al șahului.

Din inimă, de la pitic la bunic!
De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, cei mici îi vor sărbători pe bunici printr-un spectacol emoționant, plin de zâmbete și recunoștință.

Meci caritabil pe Stadionul Ceahlăul
Legendele fotbalului se întâlnesc într-un meci demonstrativ între Ceahlăul Oldboys și Romania Legends. Toate fondurile strânse vor ajunge la familiile greu încercate din Borca și Farcașa.

Premierea tinerilor din robotică
Echipele care au reprezentat orașul nostru la World Robotics Olympiad vor fi premiate pentru munca și performanța lor. Sunt modele pentru generațiile viitoare și un motiv de mândrie pentru Piatra-Neamț.

Arătăm și de această dată că dezvoltarea orașului înseamnă mai mult decât investiții – înseamnă grijă pentru oameni, respect pentru tradiție și speranță pentru viitor.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Continuăm asfaltările în Piatra-Neamț!

Vremea bună ne permite să fim prezenți pe șantierele...

Etapizat, transformăm orașul nostru!

Dragi pietreni, imaginile vorbesc de la sine. Așa cum am...

Șantierele se redeschid în Piatra-Neamț!

Dragi pietreni, Profităm de vremea bună și am reluat în...

Curaj și idei geniale la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”!

Ce zi plină de inspirație și ce energie incredibilă...

Viitorul tinerilor noștri se scrie și aici, acasă, la Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit o zi plină de energie și...

Te-ar putea interesa și:

Continuăm asfaltările în Piatra-Neamț!

Vremea bună ne permite să fim prezenți pe șantierele din oraș și să onorăm promisiunile. Astăzi am verificat stadiul lucrărilor de pe strada Fermelor, în...

Etapizat, transformăm orașul nostru!

Dragi pietreni, imaginile vorbesc de la sine. Așa cum am promis, am intervenit la intersecția străzilor Lămâiței și Progresului. Acolo unde până mai ieri aveam...

Șantierele se redeschid în Piatra-Neamț!

Dragi pietreni, Profităm de vremea bună și am reluat în forță lucrările de reparații și modernizare în orașul nostru. Așa cum am promis, continuăm proiectele...