Am deschis, din nou, o ușă importantă pentru viitorul orașului nostru: Școala „Daniela Cuciuc”

Nu este doar o inaugurare, ci un moment care vorbește despre răbdare, responsabilitate și despre grija față de copiii noștri.

Au fost întârzieri, au fost dificultăți, iar blocarea plăților la nivel guvernamental a creat disconfort elevilor, profesorilor și părinților.

Tocmai de aceea, această zi are o semnificație aparte. Le mulțumesc tuturor pentru înțelegere și pentru că au avut încredere că lucrurile vor merge înainte.

Le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui obiectiv – fostei administrații care a depus proiectul, echipelor de lucru, conducerii școlii, cadrelor didactice și colegilor mei din aparatul de specialitate.

Mulțumesc părinților pentru răbdarea si implicarea de care au dat dovadă. Astăzi vedem rezultatul concret al eforturilor comune.

Îmi doresc ca Școala „Daniela Cuciuc” să fie un loc al siguranței, al performanței și al armoniei, unde copiii să vină cu bucurie, iar dascălii să modeleze caractere și destine.

Pentru că, dincolo de clădiri, investiția adevărată rămâne în oameni și în viitorul lor.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar...

Un nou început pentru elevi: educația rămâne în centrul viitorului comunității

Septembrie are acel miros inconfundabil de caiete noi, de...

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate...

Te-ar putea interesa și:

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială Nr. 2 și vreau să vă spun cu toată deschiderea că sunt extrem de mulțumit...

Piatra-Neamț, capitala ciclismului românesc pentru o zi: sport, emoție și o ștafetă simbolică între generații

Sunt momente în care sportul este mai mult decât o competiție: devine o lecție de viață, o bucurie împărtășită și un motiv de mândrie...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar asfalt, betoane și proiecte de infrastructură. Un oraș înseamnă, mai presus de orice, OAMENII LUI!...