Au început lucrările la noile blocuri ANL din Dărmănești: investiție pentru tinerii specialiști din Piatra-Neamț

Fiecare șantier pe care îl deschidem în Piatra-Neamț reprezintă o promisiune respectată și un pas înainte pentru orașul nostru.

Astăzi, am fost în cartierul Dărmănești, pe locul unde a funcționat vechiul bazar, pentru a marca începutul unui proiect de suflet: construcția a două blocuri ANL.

Nu construim doar niște clădiri, ci investim în viitorul nostru. Aceste apartamente sunt destinate celor care au grijă de copiii noștri și de sănătatea noastră — tinerii specialiști din educație și medicină.

Îmi doresc ca oamenii valoroși să aleagă Piatra-Neamț, să rămână aici și să aibă condiții de locuit la standarde europene.

Lucrările au început în forță; terenul a fost deja pregătit, iar utilajele lucrează acum la săpăturile pentru fundație.

Am avut grijă să amenajăm căile de acces astfel încât confortul celor care locuiesc în zonă să nu fie afectat pe durata lucrărilor.

La final, întreaga zonă va fi reconfigurată, cu drumuri de acces noi și infrastructură modernă.

Deși termenul contractual este sfârșitul anului 2027, am încredere, după discuțiile cu echipa de pe teren, că vom reuși să finalizăm lucrările mult mai devreme.

Vă mulțumesc pentru încredere și pentru toate mesajele voastre. Rămânem aproape și vă voi ține la curent cu fiecare etapă a acestui proiect și a celorlalte șantiere din orașul nostru.

Împreună dezvoltăm Piatra-Neamț!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Campionatul Național de 10 Dansuri, Piatra Open Championship (ediția a VII-a) și Cupa Moldovei

Începând de astăzi, 5 iunie, și până duminică, orașul...

Un capitol care se încheie, o viață care abia acum începe

Ieri, în cadrul festivității de absolvire a Colegiului Național...

25 de ani de profesionalism și dedicare: omagiu pentru asistenții medicali și moașele din județul Neamț

Zilele trecute am fost în mijlocul asistenților medicali și...

Povestea unei zile în care am redevenit copil

Astăzi, de 1 iunie, holurile și sala Cinematografului Mon...

Te-ar putea interesa și:

Campionatul Național de 10 Dansuri, Piatra Open Championship (ediția a VII-a) și Cupa Moldovei

Începând de astăzi, 5 iunie, și până duminică, orașul nostru găzduiește un eveniment de o eleganță și o anvergură deosebite: Campionatul Național de 10...

Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților: moment de gală la Zilele Orașului Piatra-Neamț

Vă dau o veste care mie, personal, îmi umple sufletul de bucurie și sunt convins că și dumneavoastră o veți primi cu aceeași emoție!...

Un capitol care se încheie, o viață care abia acum începe

Ieri, în cadrul festivității de absolvire a Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, am privit în ochii absolvenților promoției 2026 și am văzut mult mai mult...