După succesul răsunător al acestei ediții Piatra Fest, un festival care a adus împreună zeci de mii de inimi și o energie de neegalat în orașul nostru, au început, previzibil, să apară și “cârcotași de serviciu”.
Devine deja o tradiție ca unii – care fie nu au fost în stare să organizeze nimic când au avut ocazia, fie doar se laudă de pe margine că ar putea, fie alții care par să uite ce se întâmpla în trecut – să încerce să caute nod în papură și să dezinformeze legat de sursele de finanțare ale festivalului.
Dar, pentru că, încă de la începutul mandatului am pus mereu transparența pe primul loc, vreau ca toți pietrenii să știe exact cum s-a născut această sărbătoare a comunității nostre:
Primăria Piatra-Neamț NU A PLĂTIT NICIUN LEU din bugetul local pentru onorariile artiștilor!
În schimb, întregul concept al festivalului, selecția artiștilor din line-up și organizarea până la cel mai mic detaliu, au fost meritul exclusiv al echipei noastre din Primărie.
Mi-am dorit ca programul din acest an să satisfacă absolut toate gusturile muzicale și, așa cum le-am promis tinerilor la fiecare întâlnire, m-am asigurat că la fiecare mare eveniment vor avea o seară dedicată în totalitate lor.
De onorariile și plata efectivă a artiștilor mari s-a ocupat, în schimb, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, în baza unui parteneriat administrativ pe care l-am încheiat cu Consiliul Județean Neamț. Acesta este chiar rolul de bază al acestui centru: bugetul pe care îl primește de la Consiliul Județean la începutul fiecărui an este alocat fix pentru acest scop – să sprijine cultural cele 83 de localități din județ, prin achitarea onorariilor artiștilor.
Diferența de bani pentru restul programului artistic a fost acoperită de către CMI Urban strict din taxele de participare încasate de la comercianții prezenți la eveniment. Așadar, festivalul s-a autofinanțat în această zonă comercială, fără să se atingă vreun leu din bugetul alocat activității curente a societății Urban.
Și ca să demontăm orice alt mit: distracția și evenimentele orașului nu afectează sub nicio formă banii pentru investiții. Șantierele, lucrările de infrastructură și cele de gospodărire își urmează cursul normal, pe linii de finanțare complet separate.
Dincolo de bugete, cifre și explicații administrative, pentru mine contează doar ce rămâne în inima acestui oraș.
Sunt incredibil de bucuros și emoționat când mă gândesc la zecile de mii de pietreni care au umplut până la refuz Curtea Domnească. Să vă văd preț de 4 zile aplaudând, zâmbind, lăsând grijile deoparte și bucurându-vă unii de alții, aici, acasă, a fost cel mai frumos dar pe care mi-l puteați oferi.
Piatra Fest nu a fost doar o succesiune de concerte, ci a fost momentul în care am simțit, mai mult ca oricând, că respirăm și batem în același ritm.
Pentru mine, calitatea vieții voastre înseamnă două lucruri care nu pot fi separate: înseamnă străzi asfalate, șantiere finalizate, spații de joacă și un oraș modernizat — lucruri pentru care muncim zi de zi —, dar înseamnă în egală măsură și aceste clipe de fericire curată care ne hrănesc sufletul și ne unesc ca oameni.
O comunitate puternică se construiește cu proiecte de infrastructură, dar se ține strâns legată cu zâmbete și cu amintiri de neuitat.
Vă mulțumesc din tot sufletul pentru fiecare strângere de mână, pentru fiecare îmbrățișare și pentru energia incredibilă pe care mi-ați transmis-o la fiecare pas. Mi-ați demonstrat încă o dată că Piatra-Neamț nu este doar un loc pe hartă, ci este marea, calda și minunata noastră familie.

