Diseminarea culturii concurențiale și analizarea evoluției mediului concurențial în Regiunea Nord Est

Am participat astăzi la conferința organizată de reprezentanții Consiliului Concurenței pentru diseminarea culturii concurențiale și analizarea evoluției mediului concurențial în Regiunea Nord Est.

A fost o întâlnire extrem de utilă pentru participanți – reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Prefecturii și ai primăriilor din județul Neamț, având în vedere că au fost prezentate informații despre cum se protejează mediul concurențial în domeniul achizițiilor publice, care sunt limitele competențelor Consiliului Concurenței și despre contribuția ajutorului de stat la dezvoltarea României – realități și perspective.

Programul delegației Consiliului Concurenței conține și două vizite la două societăți comerciale din județ, vizite programate pentru astăzi după-amiază și mâine dimineață.

Îi mulțumesc domnului Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, și colegilor săi, pentru conferința pe care au organizat-o în județul Neamț, aceasta fiind un prilej de a veni în întâmpinarea unor nelămuriri cu care se confruntă specialiștii care își desfășoară activitatea în special în domeniul achizițiilor publice.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care...

Ziua Imnului Național al României

Astăzi am avut onoarea să particip la manifestările prilejuite...

La mulți ani, maestre Lucian Strochi!

Astăzi, pe 23 iulie, sărbătorim ziua de naștere a...

Domnule primar, domnilor viceprimari, încheiați cu demnitate acest mandat!

Hipermarketuri se construiesc în vecinătatea piețelor, iar conducerea primăriei...

Te-ar putea interesa și:

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont România, doresc să exprim admirația pentru toți salvatorii montani care își dedică viața siguranței și...

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”. Este un moment deosebit...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care comemorăm 170 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului său, David Popovici ne...