Două continente, reunite sub semnul istoriei și al sănătății, la Piatra-Neamț!

Zilele acestea, orașul nostru a devenit centrul unui dialog științific internațional de prestigiu, odată cu deschiderea celei de-a VII-a ediții a Congresului Internațional de Medicină Tradițională Chineză.

A fost o bucurie să le urez bun venit medicilor, profesorilor și practicienilor de renume sosiți din China, Belgia, Franța, Italia și Israel. Găzduirea acestui eveniment chiar lângă Curtea Domnească ne oferă prilejul perfect de a pune în valoare conexiunile culturale profunde.

Între spiritualitatea Culturii Cucuteni și istoria milenară a Chinei se creează o legătură simbolică deosebită, ambele reprezentând civilizații majore pentru umanitate.

Apreciez viziunea acestei practici medicale, care pune accent pe echilibrul dintre corp, minte și mediul înconjurător — principii milenare care își dovedesc utilitatea și integrarea chiar și în medicina modernă.

Le urez mult succes tuturor participanților în cadrul lucrărilor!

Sper ca experiența din aceste zile să fie una plină de inspirație, iar timpul petrecut la poalele Pietricicăi să le lase cele mai frumoase amintiri.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate...

Prima lecție de înot. Investim în sănătatea și viitorul copiilor noștri

Copilăria se măsoară în zâmbete, în curaj și în...

O vară plină de culoare, dans și suflet elen la Piatra-Neamț!

Am avut bucuria de a fi alături de copii,...

Fără cârpeli și fără jumătăți de măsură: Asfaltăm Strada Ștefan cel Mare!

Știu cât de mult a fost așteptată reabilitarea străzii...

De la sesizare la intervenție: ce s-a schimbat în ultimele zile în cartierele din Piatra-Neamț

Fiecare mesaj, fiecare fotografie și fiecare sesizare pe care...

Te-ar putea interesa și:

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate de o imensă responsabilitate, dar și de bucuria lucrului bine făcut! Am parcurs o adevărată...

Piatra-Neamț deschide ușa Japoniei: investiții, turism și noi parteneriate pe agenda discuțiilor cu ambasadorul Takashi Katae

Am avut astăzi onoarea de a primi vizita Excelenței Sale, domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România. O întâlnire caldă, deschisă și plină de...

Prima lecție de înot. Investim în sănătatea și viitorul copiilor noștri

Copilăria se măsoară în zâmbete, în curaj și în acele momente în care învățăm să ne ridicăm și să mergem mai departe. Dar, mai...