Urmare a vizitei în teren efectuată împreună cu expertul tehnic, domnul prof.dr.ing. Claudiu-Cristian COMISU, cel ce a realizat expertizele tehnice pentru podurile amplasate pe DN15D, km 9+510 din localitatea Girov și cel de pe DJ 208 Tupilați, am intrat oficial în posesia punctelor de vedere, sens în care în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț din data de 17.06.2022 au fost adoptate următoarele măsuri:
Pentru Podul amplasat pe DN15D, km 9+510 din localitatea Girov:
- instituirea restricției de viteză a circulației rutiere la 30 km/h;
- limitarea greutății vehiculelor la 7,5 t
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași va institui în regim de urgență un program de urmărire curentă a podului.
Facem precizarea că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cea care administrează acest pod, ne-a informat că documentația tehnică de proiectare a fost întocmită și aprobată, în acest moment aflându-se în faza de pregătire a achiziției publice a lucrărilor de execuție.
Aceste măsuri luate cu privire la siguranța circulației rutiere sunt valabile pentru o perioadă de 4 luni, când ar trebui ca DRDP Iași să înceapă lucrările la ruta ocolitoare ce va devia traficul chiar prin zona actualului pod.
Începând de astăzi, 17 iunie, în zona podului de pe DN15D, amplasat în localitatea Girov, am dispus instituirea unui punct fix în care lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor supraveghea continuu, timp de 3 zile, după care, împreună cu lucrători ai ISCTR vor monitoriza zilnic traficul rutier din zonă, în vederea respectării măsurilor dispuse.
Toti operatorii de transport persoane vor fi informați cu privire la restricțiile impuse pe podul amplasat pe DN 15D, comunicația Turturești – Girov, județul Neamț.
În ceea ce privește podul amplasat în localitatea Tupilați, pe DJ 208 peste răul Moldova, pod ce se afla in administrarea Consiliului Județean Neamț, expertul a decis:
- instituirea restricției de viteză a circulației rutiere la 30 km/h;
- limitarea greutății vehiculelor la 30 t;
- construcția unui prag de fund care să ridice talvegul albiei la nivelul rostului elevație-fundatie pile.
Podul nu prezintă pericol pentru circulație!
Inca din 2009 podul este sub urmărire specială, 33 de Ținte de urmărire fiind montate in amonte și in aval.
Anual se fac citiri pe punctele caracteristice, iar in urma măsurătorilor de până acum nu s-au constatat tasări sau deplasări ale elementelor caracteristice ale podului.
**
La podul amplasat pe DN15, km 300+981, peste Bistrița, la Pângărați:
- a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de DRDP Iași, urmând ca firma contractată să înceapă în cel mai scurt timp lucrările; conform prevederilor contractuale, acestea au un termen de 12 luni;
- se interzice accesul pe pod pentru vehiculele cu masa mai mare de 30 t;
- distanța dintre vehicule trebuie să fie mai mare de 50 m;
- viteza de rulare va fi de maxim 30 km/h;
- circulația pe pod va fi semnaforizată, pe câte o bandă de circulație doar în zilele lucrătoare.