Astăzi, la Congresul PSD, trăim un moment de maximă importanță pentru viitorul României. Susțin cu toată forța candidatura domnului Marcel Ciolacu la Președinția României. Este timpul să aducem la conducerea țării un președinte care să fie cu adevărat alături de oameni, care să asculte și să acționeze pentru binele tuturor românilor.
Actualul președinte care va pleca în curând din funcție, a fost un președinte absent pentru mulți dintre noi. Locuitorii orașului Piatra Neamț, reședința județului nostru, nu au avut ocazia să îl vadă printre noi, să stea de vorbă cu noi, să ne asculte grijile și dorințele. A fost un președinte care a ales să împartă și să dezbine, în loc să unească și să aducă speranță.
România nu mai are nevoie de un astfel de lider. România are nevoie de un președinte care să fie aproape de oameni, un președinte social-democrat cum este Marcel Ciolacu. Împreună, ca o echipă puternică, bazată pe forță și decență, putem construi o Românie unită, unde fiecare cetățean este respectat și ascultat. Viitorul nostru merită un astfel de președinte, iar Marcel Ciolacu este omul potrivit pentru această misiune.