O ALTĂ PROMISIUNE DEVINE REALITATE: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PIAȚA MĂRĂȚEI!

Începem săptămâna cu o veste pe care mulți dintre dumneavoastră o așteptau de foarte multă vreme.

Astăzi am deschis șantierul pentru reconstrucția Pieței Mărăței — un obiectiv atât de drag nouă tuturor și atât de cerut de comunitate.

A fost un drum lung până aici. Știu că au existat voci și cârcotași care susțineau sceptici că acest proiect nu se va mai realiza niciodată. Realitatea este că am avut de parcurs un traseu administrativ riguros: licitații, termene legale obligatorii și, mai presus de toate, provocarea de a funcționa anul acesta cu un buget aprobat abia spre jumătatea anului.

Am ales să facem lucrurile așezat, corect și fără scurtături, iar astăzi utilajele sunt deja la treabă!

Transformăm vechea clădire într-un spațiu vibrant, eco-friendly, modern și complet dotat.

Îmi doresc din suflet ca acest loc să redevină inima cartierului.

De aceea, principala mea grijă este ca dumneavoastră, pietrenii, să aveți parte de produse proaspete, de o calitate ireproșabilă și la prețuri corecte.

Pentru a reuși acest lucru, am stabilit o regulă clară: producătorii locali vor avea prioritate absolută în Piața Mărăței!

Mai mult, datorită soluțiilor energetice moderne care vor reduce cheltuielile de funcționare ale pieței, producătorii vor beneficia de costuri mai mici — un avantaj direct care se va reflecta în buzunarul dumneavoastră, la fiecare cumpărătură.

Misiunea mea nu se oprește la semnarea unor hârtii. Voi fi prezent în continuare, zi de zi, pe șantierele din oraș pentru a supraveghea lucrările și pentru a mă asigura că fiecare sesizare pe care mi-o trimiteți își găsește rezolvarea.

Doar ascultându-ne și lucrând cot la cot, putem reuși să transformăm Piatra-Neamț în acasă!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar...

Un nou început pentru elevi: educația rămâne în centrul viitorului comunității

Septembrie are acel miros inconfundabil de caiete noi, de...

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate...

Te-ar putea interesa și:

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială Nr. 2 și vreau să vă spun cu toată deschiderea că sunt extrem de mulțumit...

Piatra-Neamț, capitala ciclismului românesc pentru o zi: sport, emoție și o ștafetă simbolică între generații

Sunt momente în care sportul este mai mult decât o competiție: devine o lecție de viață, o bucurie împărtășită și un motiv de mândrie...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar asfalt, betoane și proiecte de infrastructură. Un oraș înseamnă, mai presus de orice, OAMENII LUI!...