Astăzi, în urma mesajelor primite de la voi, dragi pietreni, am vizitat poligonul auto din orașul nostru. Un spațiu în care natura și-a revendicat drepturile și unde timpul pare să se fi oprit. Cu toate acestea, văd un potențial imens aici!
- Imaginați-vă competiții de drift, atât pentru începători cât și semiprofesionisti
- Trasee de karting, unde tinerii și adulții pot simți adrenalină la maxim într-un cadru protejat
- Întâlniri săptămânale pentru pasionații de tuning auto
- Un spațiu ideal pentru instructorii auto să-și inițieze elevii
- Și nu în ultimul rând, un loc perfect pentru evenimentul anual Tuning Fest sau altele de acest gen
Mă voi întâlni cu conducerea Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra Neamț și cu autoritățile locale și județene pentru a găsi soluții de a readuce acest loc în inima comunității noastre.
Hai să revitalizăm împreună acest spațiu! Dacă aveți idei sau sugestii, lăsați un comentariu mai jos.