Primăria Piatra-Neamț, din nou salvată din zodia incompetenței!

Primăria Piatra-Neamț fiind depașită, consiliului Județean Neamț găsește soluții 

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 5 nu vor mai fi nevoiți să se mute în Speranța, pentru cursurile de la step by step, pentru că școala lor va intra în reparații, ci vor fi relocați, temporar, într-o clădire a Consiliului Județean Neamț, pe strada Gavril Galinescu, la Școlile Normale.

După mult zgomot făcut de conducerea Primăriei Piatra-Neamț, care și în cazul acestui proiect de modernizare a fost “luată prin surprindere”, anunțând că va muta elevi și cadre didactice într-un alt cartier, astăzi, împreună cu președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și cu Florentina Luca-Moise, inspector școlar general, am găsit soluția cea mai potrivită în cazul de față. Copiii vor studia o perioadă în vecinătatea școlii lor.

Nu este pentru prima dată când Primăria Piatra-Neamț își dovedește incapacitatea de a gestiona problemele orașului! La fel au făcut și cu grădinița arondată Școlii 3! Au anunțat cu câteva zile înainte de începerea anului școlar și a lucrărilor că spațiile pentru preșcolari sunt indisponibile! Nici atunci nu au fost în stare să alinieze calendarul executării reparațiilor cu cel al cursurilor școlare și au creat disconfort pentru copii și părinți!

Îmi pare foarte rău că există aceste dovezi clare de amatorism la Primăria Piatra-Neamț!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Etapizat, transformăm orașul nostru!

Dragi pietreni, imaginile vorbesc de la sine. Așa cum am...

Șantierele se redeschid în Piatra-Neamț!

Dragi pietreni, Profităm de vremea bună și am reluat în...

Curaj și idei geniale la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”!

Ce zi plină de inspirație și ce energie incredibilă...

Viitorul tinerilor noștri se scrie și aici, acasă, la Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit o zi plină de energie și...

Te-ar putea interesa și:

Etapizat, transformăm orașul nostru!

Dragi pietreni, imaginile vorbesc de la sine. Așa cum am promis, am intervenit la intersecția străzilor Lămâiței și Progresului. Acolo unde până mai ieri aveam...

Șantierele se redeschid în Piatra-Neamț!

Dragi pietreni, Profităm de vremea bună și am reluat în forță lucrările de reparații și modernizare în orașul nostru. Așa cum am promis, continuăm proiectele...

PIATRA BEATS – The Heart Edition: festivalul care face inima orașului să bată pe ritmuri electronice, de Ziua Tineretului

Pe 2 mai, de Ziua Tineretului, v-am pregătit ceva cu totul special. Vreau să simțim împreună că inima orașului nostru bate mai puternic ca...