Școala Gimnazială nr.5 se redeschide luni 04.11.2024

Am aflat ieri că exista riscul ca până luni pregătirile pentru deschiderea Școlii Nr. 5 să nu fie gata. Mi-am dorit foarte mult ca elevii să se poată întoarce în propria școală și să nu mai fie nevoiți să mai meargă la Școlile Normale.

De aceea, i-am solicitat doamnei director un necesar de resurse umane și materiale și începând de astăzi i-am pus la dispoziție tot ceea ce a avut nevoie, inclusiv personal de la DAS pentru curățenie, astfel încât, luni, elevii și profesorii să poată începe școala la ei “acasă”.

În continuare, voi lua măsurile necesare pentru urgentarea lucrărilor la toate unitățile de învățământ unde se implementează proiecte de reabilitare, astfel încât toți preșcolarii, elevii și profesorii din Piatra-Neamț să își poată desfășura activitatea în condiții optime.

Școala Gimnazială Nr. 5 din Piatra-Neamț a beneficiat de un proiect pentru reabilitare, modernizare și dotare cu mobilier și echipamente de ultimă generație în valoare de peste 15 milioane de lei.

Mulțumiri întregului aparat de specialitate din primărie, vechii administrații si cadrelor didactice care au muncit pentru implementarea acestui proiect!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Asfaltare în ritm alert pe bulevardul Decebal

Miercuri, 6 noiembrie, au început lucrările de turnare a...

Încă 18 autobuze ecologice pentru transportul public de călători din Piatra-Neamț

Astazi, la Consiliul Județean, s-a semnat contractul prin care...

Dotări urgente pentru confortul copiilor din creșe

În urma verificărilor pe care le-am efectuat la creșele...

Am început asfaltarea pe Bulevardul Traian

Am început săptămâna aceasta asfaltarea pe Bulevardul Traian și...

Parcul Central va fi reamenajat

Parcul Central din Piatra-Neamț este în inima orașului și...

Împreună, vom construi un viitor mai bun pentru comunitatea noastră!

Felicitări sincere lui Cristian Sauciuc pentru alegerea în funcția...

Te-ar putea interesa și:

Asfaltare în ritm alert pe bulevardul Decebal

Miercuri, 6 noiembrie, au început lucrările de turnare a covorului asfaltic pe bulevardul Decebal, pe sectorul cuprins între Piața Mihail Kogălniceanu (Muzeul de Istorie)...

Încă 18 autobuze ecologice pentru transportul public de călători din Piatra-Neamț

Astazi, la Consiliul Județean, s-a semnat contractul prin care se vor achiziționa 18 autobuze ecologice și 24 de stații de încărcare (18 stații lente...

Dotări urgente pentru confortul copiilor din creșe

În urma verificărilor pe care le-am efectuat la creșele din Piatra-Neamț, am constatat că mare parte din mobilier nu mai satisface cerințele micilor beneficiari....