Vizita de lucru de astăzi a fost dedicată cartierului Speranța, pentru a verifica de aproape stadiul lucrărilor și modul în care rezolvăm problemele vechi ale acestei zone.
Știu foarte bine că una dintre cele mai mari neplăceri cu care v-ați confruntat de-a lungul timpului este lipsa canalizării pluviale. De fiecare dată când plouă mai abundent, apa adunată creează disconfort și dificultăți reale pentru toți locuitorii.
De aceea, intervenim acum cu lucrări și soluții punctuale, menite să atenueze rapid efectele precipitațiilor și să asigure scurgerea și colectarea apei, până la implementarea proiectului integrat de infrastructură prin care vom înființa puțuri și drenuri pentru a colecta apele pluviale, astfel încât acestea să nu mai ajungă în subsolurile blocurilor voastre.
Am intervenit deja cu utilajele pentru a plomba gropile existente, astfel încât să se poată circula în condiții bune.
Parcarea unde întorc autobuzele – care este din pământ – va fi asfaltată pentru a scăpa de noroi și disconfort.
Terenul de sport din cartier era plin de gropi și denivelări, iar la fiecare precipitație se acumula apă. L-am asfaltat deja pentru ca toți copiii de aici să se poată juca în siguranță și în condiții bune.
Acestea sunt doar lucrări de moment. Cel mai probabil, la anul vom interveni cu turnarea de covor asfaltic pe toate străzile de aici, reconfigurarea aleilor și trotuarelor, montarea de borduri pentru cei care folosesc cărucioare și dotarea cu mobilier stradal adecvat.
Așa cum v-am obișnuit, nu uit de nicio sesizare și vă țin la curent cu stadiul tuturor șantierelor din oraș!

