Un an împreună pentru Piatra-Neamț – un oraș de poveste, construit cu suflet

A trecut un an de când am pornit împreună într-o misiune frumoasă: să facem din Piatra-Neamț un oraș de poveste, în care fiecare om să simtă că este acasă.

A fost un an de muncă, de speranță și de încredere.

Am găsit proiecte începute, unele blocate, altele uitate, dar am ales să nu caut vinovați, ci soluții.

Le-am pus în mișcare, am dus la capăt investiții importante și am pornit altele noi – din convingerea că Piatra-Neamț merită să meargă înainte.

Am lucrat pentru drumuri mai bune, școli și grădinițe moderne, spații verzi curate, locuri de joacă pentru copii, locuințe pentru cei care au nevoie, centre sociale, investiții în sănătate, sport, cultură și în tot ce înseamnă o viață mai bună pentru fiecare dintre noi.

Am fost acolo, printre oameni, în fiecare cartier, în fiecare școală, în fiecare loc unde era nevoie de sprijin, de un gând bun sau de o mână de ajutor.

Am ascultat, am învățat și am muncit cu gândul la voi.

Dar dincolo de cifre și de proiecte, cel mai important lucru este că am fost împreună.

Am trăit un an plin de emoție, de sărbători și de momente care ne-au unit.

Am simțit împreună bucuria Sărbătorilor Pascale și a Crăciunului, am sărbătorit Zilele Orașului , Ziua Națională, Ziua Copilului , Ziua Tineretului , Festivalul Toamnei, Târgul de Florii, Ziua Bujorului Românesc și multe alte evenimente care au adus culoare, lumină și viață în orașul nostru.

Piatra-Neamț nu este doar locul în care trăim — este comunitatea care ne leagă, familia noastră mare.

Și doar împreună putem să o facem mai frumoasă, mai curată, mai vie, mai demnă de numele ei.

Vă mulțumesc tuturor pentru tot sprijinul, pentru gândurile bune, pentru ideile și pentru răbdarea voastră.

Alături de dumneavoastră și de colegii din primărie, am demonstrat că atunci când punem suflet, putem realiza orice!

Și continuăm, cu aceeași energie și credință, pentru ca Piatra-Neamț să devină într-adevăr un oraș de poveste!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar...

Un nou început pentru elevi: educația rămâne în centrul viitorului comunității

Septembrie are acel miros inconfundabil de caiete noi, de...

Piatra-Neamț, pregătiri pe ultima sută de metri pentru noul an școlar

Anul acesta emoțiile începutului de an școlar sunt dublate...

Te-ar putea interesa și:

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială Nr. 2 și vreau să vă spun cu toată deschiderea că sunt extrem de mulțumit...

Piatra-Neamț, capitala ciclismului românesc pentru o zi: sport, emoție și o ștafetă simbolică între generații

Sunt momente în care sportul este mai mult decât o competiție: devine o lecție de viață, o bucurie împărtășită și un motiv de mândrie...

FESTIVALUL TOAMNEI | EDIȚIA A II-A LA PIATRA-NEAMȚ!

Cred cu tărie că un oraș nu înseamnă doar asfalt, betoane și proiecte de infrastructură. Un oraș înseamnă, mai presus de orice, OAMENII LUI!...