Vă promit că DAS Piatra-Neamț va fi ceea ce trebuie să fie

Încă din timpul campaniei, stând de vorbă cu foarte mulți pietreni, am aflat de la cei mai vitregiți de soartă că, în opinia lor, asistența socială din Piatra Neamț nu este nici pe departe eficientă și că DAS (Direcția de Asistență Socială) funcționează ca o organizație politică, unde domnește corupția și unde o parte dintre angajați sunt incompetenți și au ajuns pe posturi pe alte criterii decât cele legale sau morale.

Eu nu sunt organ de anchetă să pot confirma suspiciunile de corupție și nici nu am pregătirea profesională să analizez eficiența activității de asistență socială de la nivelul DAS Piatra Neamț, dar, cu toate acestea, ca mulți alți pietreni, văd că lucrurile nu par a fi deloc în regulă la DAS. Din aceste motive, odată ce voi prelua funcția de primar, voi apela la profesioniști care să facă o evaluare reală a activității DAS și, în mod categoric, voi centraliza toate suspiciunile legate de acte de corupție de la nivelul acestei instituții și le voi trimite organelor de cercetare penală.

Nu vreau să vin la primărie cu gândul de a face dosare penale sau alte neplăceri cuiva, dar când cineva nu reprezintă corect interesele săracilor, ale copiilor, ale bătrânilor sau ale oricărei persoane care nu se poate apăra singură, devine problema mea, pentru că e de datoria primarului să îi apere pe cei care nu se pot apăra singuri.

Vă promit că DAS Piatra Neamț va fi ceea ce trebuie să fie: o instituție cu profesioniști care să ajute oamenii și care să-i reintegreze social pe cei loviți de soartă, nu o instituție plină de angajați pe pile care să ofere beneficii necondiționate celor care sunt buni de muncă, dar pot fi folosiți electoral.

În calitate de primar ales, doresc să adresez o rugăminte celor care știu că nu sunt competenți pentru locul de muncă la DAS și că l-au obținut ilegal sau incorect, să reflecteze asupra acestui aspect și, dacă este cazul, să ia în considerare oportunitatea de a-și găsi un alt loc de muncă. DAS este o instituție care se ocupă de sărmanii din acest oraș, nu de „sărmanii de politicieni și șmecheri” care nu au avut unde să își angajeze rudele sau care au obligații personale ori de partid.

Rog a nu se interpreta acest text ca o generalizare la adresa DAS, ci ca un strigăt de nemulțumire și o avertizare directă la adresa celor care îi neglijează pe cei mai vulnerabili dintre pietreni! Angajații corecți și competenți nu au de ce să își facă griji!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Am obținut toate avizele și autorizațiile necesare pentru redeschiderea Școlii Nr.8 din Piatra-Neamț

Așa cum am promis părinților elevilor Școlii Nr. 8...

Avem datoria morală și spirituală să-i pomenim în rugăciune pe cei trecuţi la Domnul

Avem datoria morală și spirituală să-i pomenim în rugăciune...

Lucrări în ritm accelerat pe bulevardul Decebal

Lucrările de turnare a stratului final de asfalt pe...

Dincolo de haos, speranța unui nou început pentru Piatra-Neamț

https://www.ziarpiatraneamt.ro/video-adrian-nita-dincolo-de-haos-speranta-unui-nou-inceput-pentru-piatra-neamt?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR2-30E2XalnmtRxAawbLAFjRbbfFEjW9AHuH5EhGX0-1nIL695HwK69zj4_aem_kC_R6GsdAqvBRfPO2423NQ

Alocăm fonduri pentru reparații urgente la Școala nr.2

În urma discuțiilor purtate cu părinții elevilor Școlii Gimnaziale...

Drumul Expres Piatra Neamț – Bacău devine REALITATE!

O investiție promisă de peste 30 de ani de...

Te-ar putea interesa și:

SCADE tariful pentru parcările de reședință!

Așa cum le-am promis pietrenilor, am redus tarifele practicate pentru utilizarea parcărilor de reședință, sau a celor cu plată: • În zona parcărilor cu plată...

Am obținut toate avizele și autorizațiile necesare pentru redeschiderea Școlii Nr.8 din Piatra-Neamț

Așa cum am promis părinților elevilor Școlii Nr. 8 și doamnei director Teodora Simionel, am urgentat toți pașii birocratici și am obținut toate avizele...

Avem datoria morală și spirituală să-i pomenim în rugăciune pe cei trecuţi la Domnul

Avem datoria morală și spirituală să-i pomenim în rugăciune pe cei trecuţi la Domnul şi mai ales să arătăm semne de iubire duhovnicească faţă...