Vouchere educaționale pentru copiii din familii defavorizate!

Este o veste nemaipomenită că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a pus la punct procedura pentru a continua acordarea ajutorului de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru elevii din familii vulnerabile! Fondurile se acordă prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Vorbim de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate.

Sunt convins că mulți copii din județul Neamț și din țară vor trăi bucuria de a avea cele strict necesare pentru a putea frecventa cursurile școlare. Ca să nu mai punem în discuție grija de care scapă părinții cu venituri modeste, care se vedeau în imposibilitatea de a le asigura copiilor lor o haină, un caiet, un ghiozdan!

Succes, dragi copii, la școală! Eforturile voastre de a învăța nu vor rămâne fără recompensă, atunci când veți crește mari.

Până în prezent, prin acest program s-au făcut plățile pentru 97.888 de școlari. Voucherele educaționale se acordă din anul școlar trecut.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Linie fermă față de executanți, grijă și respect pentru liniștea dumneavoastră!

Știu ce înseamnă să nu ai liniște în propria...

Siguranța pietrenilor, un pas spre un Piatra-Neamț modern și primitor!

Orașul nostru crește și se dezvoltă prin fiecare dintre...

Asfaltăm totul, nu doar pe jumătate! Piatra-Neamț merită condiții cu adevărat europene!

Mai avem foarte puțin și finalizăm lucrările pe partea...

PROMISIUNE RESPECTATĂ PENTRU PIETRENI: NOUA PIAȚĂ MĂRĂȚEI IA NAȘTERE SUB OCHII NOȘTRI!

Fiecare vizită pe șantierul de la Piața Mărăței îmi...

ȘANTIERUL DE LA ȘCOALA NR. 2 ÎNAINTEAZĂ EXCELENT!

Am revenit astăzi pe șantierul de la Școala Gimnazială...

Te-ar putea interesa și:

Linie fermă față de executanți, grijă și respect pentru liniștea dumneavoastră!

Știu ce înseamnă să nu ai liniște în propria casă. Am ascultat mesajele voastre și am înțeles perfect zgomotul infernal și disconfortul provocat zi...

Siguranța pietrenilor, un pas spre un Piatra-Neamț modern și primitor!

Orașul nostru crește și se dezvoltă prin fiecare dintre dumneavoastră. Însă o dezvoltare reală nu înseamnă doar clădiri noi, ci mai ales siguranță, confort...

Asfaltăm totul, nu doar pe jumătate! Piatra-Neamț merită condiții cu adevărat europene!

Mai avem foarte puțin și finalizăm lucrările pe partea stângă a Bulevardului Decebal, adică întreaga zonă din cartierul Precista! Așa cum v-am promis, nu facem...