Astăzi marcăm o zi deosebit de importantă, o zi de recunoaștere și respect pentru eroii noștri. În urmă cu 121 de ani, Regele Carol I semna Decretul Regal care acorda statutul de „veteran de război” celor ce au luptat în Războiul de Independență din 1877-1878. Aceasta a fost o recunoaștere a sacrificiilor făcute pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României.
Anul acesta, la 79 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ne amintim și onorăm sacrificiul tuturor celor care au luptat pentru libertatea țării noastre. Fiecare poveste de război, cum sunt cele ale bunicilor mei, veterani și ei, ne aduc mai aproape de înțelegerea datoriei noastre de a păstra vie memoria lor.
Dragi veterani, vă suntem profund recunoscători pentru tot ce ați făcut. În numele tuturor cetățenilor, vă mulțumesc pentru curajul și sacrificiul dumneavoastră, pilonii pe care se sprijină astăzi libertatea noastră!