Ziua Războienilor

Ieri am avut ocazia să particip la un eveniment deosebit în județul nostru – Ziua Războienilor, o sărbătoare care marchează 547 de ani de la luptele grele purtate de domnitorul Ștefan cel Mare și oștile sale pe colinele de la Valea Albă.
Am fost nespus de bucuros să întâlnesc oamenii care trăiesc pe aceste meleaguri despre care se vorbește în manualele de istorie ale românilor. Ei sunt urmașii răzeșilor conduși de Ștefan cel Mare, domnitorul nostru legendar despre care se spune că a construit câte o biserică sau mănăstire după fiecare victorie obținută în fața atacatorilor.
Ieri, alături de domnul primar Țarălungă Sebastian-Bogdan, de locuitorii zonei, de fii ai satului veniți din multe zone și de reprezentanți ai administrației publice locale și județene, am adus un omagiu curajului celor care s-au aruncat în luptă la îndemnul domnitorului Ștefan cel Mare și au plătit scump dragostea de neam care le sălășluia în suflete.
Eroismul lor este păstrat viu în amintirea noastră prin Monumentul dedicat eroilor de la Valea Albă, ridicat cu 126 de ani în urmă de către ofițerii Regimentului 15 Războieni din Piatra-Neamț.
Să nu uităm niciodată și să avem respect pentru eroii neamului! Sănătate și suflete bune pentru urmașii răzeșilor care trăiesc pe aceste meleaguri încărcate de istorie!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Domnule primar, domnilor viceprimari, încheiați cu demnitate acest mandat!

Hipermarketuri se construiesc în vecinătatea piețelor, iar conducerea primăriei...

La mulți ani de Sf. Ilie!

Astăzi, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, doresc să vă...

Problema animalelor comunitare este una dintre prioritățile mele

Vă spuneam în campania electorală că voi lupta împotriva...

Soluții pentru piețele de cartier

Anunțam încă din campania electorală că voi schimba regulamentul...

Vă promit că DAS Piatra-Neamț va fi ceea ce trebuie să fie

Încă din timpul campaniei, stând de vorbă cu foarte...

Poliția Locală nu trebuie să mai acționeze ca o autoritate ce împarte amenzi la normă

Vă spuneam în campania electorală că „voi reduce semnificativ...

Te-ar putea interesa și:

Domnule primar, domnilor viceprimari, încheiați cu demnitate acest mandat!

Hipermarketuri se construiesc în vecinătatea piețelor, iar conducerea primăriei află din presă. Înghițim praf de patru ani pentru o țeavă și 3 km de...

La mulți ani de Sf. Ilie!

Astăzi, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, doresc să vă transmit cele mai calde urări de sănătate, pace și bucurie. Sfântul Ilie, cunoscut pentru curajul...

Problema animalelor comunitare este una dintre prioritățile mele

Vă spuneam în campania electorală că voi lupta împotriva eutanasierii fără motive foarte bine întemeiate (boli grave sau agresivitate excesivă) a câinilor comunitari. Am vizitat...