174 de ani de la nașterea poetului-nepereche, Mihai Eminescu

Azi, 15 Ianuarie 2024, la aniversarea celor 174 de ani de la nașterea etalonului identitar românesc, poetul-nepereche Mihai Eminescu, ce prefațează an de an Ziua Culturii Naționale, m-am bucurat nespus să mă aflu în mijlocul a sute de participanți la suita de manifestări dedicate evenimentului, în organizarea exemplară a echipei de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț.
Alocuțiunile inspirate și deosebit de interesante ale managerului bibliotecii – Mihaela Mereuță, Lucian Strochi care ni l-a adus pe Eminescu în contemporaneitate și, a lui Vasile Baghiu care ni l-a relevat pe Eminescu în „rolul“ de poet din cadrul Conferințelor Eminescu, expoziția colectivă de pictură de pe simezele Sălii Cupola a Bibliotecii Județene, recitalul de lieduri susținut de elevii Liceului de Arte „Victor Brauner“ din Piatra-Neamț precum și, mult așteptatul spectacol ecvestru „Luceafărul“ de pe scena în aer liber, au adunat în număr mare spectatori de toate vârstele, dar la fel de fascinați.
Este bine de știut – mai ales pentru cei care, din motive obiective, nu au putut fi prezenți, faptul că, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț se află colecția completă a ziarului „TIMPUL“ din perioada în care Eminescu era redactor, precum și un bogat fond de carte alcătuit din 673 titluri semnate de însuși „Luceafărul poeziei române“ – cum nemuritor l-a numit pe Mihai Eminescu jurnalistul Constantin B. Stamatin, în necrologul său publicat în ziarul „Adeverul“ nr. 252 din 18 iunie 1889.
De altfel, spațiul expozițional de la parterul bibliotecii găzduiește o generoasă expoziție cu facsimile de manuscrise eminesciene și ediții bibliofile Eminescu, din colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, ce nu pot fi ignorate prin valoarea lor culturală, patrimonială și educativă și care își așteaptă noi vizitatori interesați de a descoperi nu doar un mare poet național, ci o „ conștiință de cultură completă“ cum aât de exact îl vedea filosoful, publicistul și scriitorul Constantin Noica.
Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Continuăm treaba pe șantierele din Piatra-Neamț!

Așa cum v-am promis, sunt zi de zi pe...

Ne mărim fondul locativ din Piatra-Neamț cu 24 de noi locuințe!

Am o veste excelentă pentru comunitatea noastră! Cele 24...

Voi cu ce echipă țineți la acest Campionat Mondial?

Voi cu ce echipă țineți la acest Campionat Mondial?...

Zâmbete, energie și joacă! Pregătim un nou spațiu plin de culoare pentru cei mici

Vacanța de vară este în plină desfășurare, iar cele...

O nouă ediție de succes a Festivalului „Vacanțe Muzicale” s-a încheiat la Piatra-Neamț

Încă mai simt ecoul unei seri absolut extraordinare. Cea...

Cu gândul la tinerii noștri și la viitorul orașului Piatra-Neamț!

Investiția în viitorul comunității noastre înseamnă, în primul rând,...

Te-ar putea interesa și:

Investiții pentru un loc al memoriei: lucrările continuă la Cimitirul Pietricica

Cimitirul Pietricica nu este doar un punct pe harta orașului nostru. Este un spațiu sacru al memoriei, o prelungire a sufletelor noastre și locul...

Continuăm treaba pe șantierele din Piatra-Neamț!

Așa cum v-am promis, sunt zi de zi pe teren pentru a mă asigura că lucrările din orașul nostru înaintează în ritmul corect. Îmi doresc...

Ne mărim fondul locativ din Piatra-Neamț cu 24 de noi locuințe!

Am o veste excelentă pentru comunitatea noastră! Cele 24 de noi apartamente construite în zona Lunca Bistriței sunt gata și complet utilate, gata să...