Am verificat astăzi lucrările de la Centrul „Împreună” de pe strada Gavril Galinescu, o clădire care, ani de zile, a funcționat în condiții ilegale și a fost lăsată într-o stare avansată de degradare de către cei care au fost găzduiți aici.
Am preluat acest spațiu, am stopat neregulile și am alocat din bugetul local sumele necesare pentru a-l reabilita complet.
In doar două săptămâni, m-am asigurat că lucrările sunt gata și că am transformat totul într-un loc curat, primitor și sigur pentru copiii noștri.
Această mobilizare contracronometru a fost necesară pentru că trebuie să predăm amplasamentul constructorului care a câștigat licitația pentru modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 12, unul dintre cele 22 de proiecte pe care le-am depus anul trecut și pentru care am semnat contractul de finanțare.
Așa cum am făcut la toate unitățile de învățământ pe care le-am reabilitat până acum, m-am preocupat din timp să avem spațiile pregătite, astfel încât preșcolarii să nu fie separați, ci să-și desfășoare activitatea împreună, alături de educatoarele lor.
Nu am pierdut nicio secundă și am angrenat o întreagă echipă pentru ca totul să fie pus la punct într-un ritm alert: angajați ai primăriei, ai societăților noastre și beneficiari de ajutor social.
Chiar astăzi, echipele fac curățenia generală după constructor, iar de mâine dimineață începem mutarea mobilierului direct în sălile gata igienizate și pregătite.
Îmi doresc ca lucrurile să fie făcute eficient, direct și fără nicio tărăgănare.
Educația copiilor noștri nu poate aștepta după birocrație, iar ei sunt cea mai importantă investiție și viitorul acestui oraș!
Așa cum v-am obișnuit, vă țin la curent cu tot ce se întâmplă pe șantierele din orașul nostru și nu uit de nicio sesizare pe care mi-o trimiteți!

