Domnule primar al orașului Piatra Neamț…

Domnule primar al orașului Piatra Neamț,

Deoarece sunteți preocupat doar să abateți atenția publică de la problemele pe care pietrenii le întâmpină din cauza modului în care administrați acest oraș și încercați, pe orice cale, să faceți în așa fel încât alții să deconteze în locul dumneavoastră, am să vă reamintesc pe scurt situația parcărilor.

Prefectura a sesizat instanța de contencios administrativ în data de 15 aprilie 2022, urmare a nenumăratelor plângeri și reclamații din spațiul public și nu numai, precum și a haosului pe care dumneavoastră l-ați creat gestionând această problemă.

Pe scurt, încă înainte cu un an, din aprilie 2021, s-a votat și aprobat organigrama Primăriei, înființându-se printre altele și Biroul Administrare Parcări cu 4 noi posturi. Astfel, existau și timpul, și condițiile, pentru a pune in aplicare într-un mod legal și coerent decizia dumneavoastră de a definitiva “marea reformă a parcărilor” prin transferul acestora de la Parking la Primarie.

Timp de un an, nu ați făcut NIMIC!

Mai mult, conform articolului 15 din contractul încheiat între Primărie și SC Parking SA, exista posibilitatea ca, “la încetarea contractului de concesiune din alte cauze decât termenul, forță majoră și înțelegerea părților”, operatorul să poată continua activitatea pentru 90 de zile, timp în care, Primăria avea posibilitatea să organizeze corespunzător preluarea acestui serviciu.

Rezultă, pe cale de consecință, că pietrenii nu aveau de ce să sufere dacă vă făceați treaba la timp.

Vă reamintesc că, rolul prefecturii este de a proteja cetățenii de abuzuri sau nedreptăți ce ar putea fi generate de acte adoptate ilegal.Vă asigur că de fiecare dată când vor exista reclamații ori petiții care vor semnala suspiciuni de nelegalitate, voi solicita justiției sa clarifice aspectele sesizate de către cetățeni. Dumneavoastră, domnule primar, ar trebui să înțelegeți că justiția tocmai cu asta se ocupă și anume, să verifice și să constate legalitatea sau nelegalitatea actelor administrative adoptate de Consiliul Local.

Domnule primar, aveți aproape 9️⃣0️⃣0️⃣ de salariați, plătiți din bani publici, pe care, direct sau indirect, îi conduceți, atât in Primarie cât și în societățile Consiliului Local. Aveți majoritate în Consiliul Local, aveți buget, și atunci, cum vă explicați că în sondajul comandat de partidul dumneavoastră, la întrebarea “Cât de mulțumiți sunteți de calitatea vieții în municipiul dumneavoastră?”, doar 12% dintre cetățenii întrebați au declarat că sunt foarte multumiți? 1️⃣2️⃣%

Dumneavoastră sunteți mulțumit de felul în care arată orașul pe care îl conduceți?!

P.S. Dacă mâine ar fi să candidez, prima promisiune de campanie ar fi ca cele aproape 100 de persoane pe care le-ați angajat de când sunteți primar, precum și toți piloșii ce îi umilesc pe cei care muncesc cu adevărat în Primărie, să fie mutați la Speranța, acolo unde vreți dumneavoastră să îi mutați pe copiii din școli.

Le-aș face birourile în niște stații de autobuz, dar nu de 60 000 de euro, și le-aș monta și un brad de 45 000 de euro a cărui chirie s-ar plăti din banii lor.

Luați-o ca pe o promisiune!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Un călduros „La mulți ani!” tuturor celor care își serbează astăzi onomastica

Astăzi este o zi specială care ne amintește de...

Fuego a fost coloana sonoră a Târgului Piatra lui Crăciun în această seară!

Magia sărbătorilor a cuprins și în această seară orașul...

Fuego la Târgul Piatra lui Crăciun

Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare din an ce...

Narcisa Suciu la Târgul Piatra lui Crăciun

Dragi copii, Când am creat conceptul Târgului Piatra lui Crăciun...

Moșul și-a continuat și astăzi călătoria prin cartierele orașului nostru

Moșul și-a continuat și astăzi călătoria prin cartierele orașului...

Craciun fericit alături de cei dragi

Cu ocazia serbării celei mai frumoase taine a creștinătății,...

Te-ar putea interesa și:

Un călduros „La mulți ani!” tuturor celor care își serbează astăzi onomastica

Astăzi este o zi specială care ne amintește de curajul și credința Sfântului Ștefan, dar și de unul dintre cei mai mari domnitori ai...

Fuego a fost coloana sonoră a Târgului Piatra lui Crăciun în această seară!

Magia sărbătorilor a cuprins și în această seară orașul nostru! Dacă aseară taina versurilor de Crăciun ne-a fost redată într-o manieră atât de autentică de...

Fuego la Târgul Piatra lui Crăciun

Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare din an ce aduce magie, cadouri, colinde și tradiții. Dacă zilele acestea am avut grijă ca Moșul să ajungă...