Măsuri aprobate în CLCB Neamț, pentru controlul pestei porcine în județ

Astăzi a avut loc o nouă ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor, la sediul Prefecturii Neamț, pentru adoptarea unei hotărâri în baza căreia s-a stabilit metoda de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman rezultate din gestionarea cazurilor de pestă porcină africană declarate în FV 19 Dreptu, FV 32 Grumăzeşti şi FV 34 Negreşti și măsurile pentru reducere extinderii cazurilor de gripă aviară.

La momentul actual, unitățile administrativ-teritoriale Piatra-Neamț, Pângărați, Alexandru cel Bun, Gârcina, Dobreni, Negrești, Girov, Dumbrava Roșie, Săvinești și Piatra Șoimului se află în zona de restricție sanitară veterinară sau în zona infectată. Pentru a se ține sub control influența gripei aviare în Neamț, sunt necesare măsuri care se iau cu avizul instituțiilor cu responsabilități în domeniu și care se aplică respectându-se dispozițiile emise de prefect.
„Am convocat întrunirea Comitetului Local de Combatere a Bolilor, ca urmare a solicitării Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț. Motivul convocării ședinței l-a reprezentat confirmarea unui nou caz de influență aviară la păsările sălbatice, astfel fiind necesară analizarea situației de CLCB Neamț și aprobarea acţiunilor ce trebuie întreprinse şi a măsurilor sanitar veterinare care trebuie luate pentru gestionarea situației în care focarul de boală este confirmat.
La ședință au participat, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, Direcției pentru Agricultură a județului Neamț, Agenției pentru Protecția Mediului Neamț, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Petrodava» al Județului Neamț, Agenției Naționale pentru Arii Protejate – Serviciul Teritorial Neamț, Direcției de Sănătate Publică Neamț și reprezentanții unităților administrativ teritoriale din zona afectată. Reprezentantul DSVSA Neamț a prezentat Planul de măsuri de protecție la influența aviară înalt patogenă H5N1. Planul de măsuri a fost aprobat de membrii Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Neamț, prezenți la ședință. Fac apel la sprijinul tuturor factorilor implicaţi, astfel încât cetățenii să fie bine informați cu privire la obligațiile avute. Tot în cadrul ședinței a fost aprobată Hotărârea nr. 4 din 09.03.2023 privind metoda de neutralizare a subproduselor de orgine animală nedestinată consumului uman rezultate din gestionarea cazurilor de pestă procină africană declarate în FV 19 Dreptu, FV 32 Grumăzești și FV 24 Negrești“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.
S-a stabilit ca metodă de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, rezultate din gestionarea focarelor de pestă porcină africană declarate în FV 19 Dreptu, FV 32 Grumăzeşti şi FV 34 Negreşti, îngroparea carcaselor în zonele infectate de boală.
Gestionarii fondurilor de vânătoare au obligația de a organiza acţiunea de neutralizare prin asigurarea materialelor pentru împrejmuirea locului de îngropare, asigurarea transportului carcaselor către locul de îngropare, realizarea gropilor de neutralizare şi materiale de protecţie a gropilor, respectiv folie, nisip, clorură de var, materiale absorbante, argilă. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ, prin intermediul medicului veterinar oficial responsabil, are obligaţia să verifice conformitatea mijlocului de transport care va asigura transportul, să verifice conformitatea acţiunii de încărcare, să monitorizeze şi să verifice securizarea locului de îngropare şi acţiunile de dezinfecţie, să verifice conformitatea acţiunii de neutralizare în totalitatea ei. Tot DSVSA, prin echipa DDD, va realiza acţiunea de dezinfecţie a spaţiilor de depozitare a carcaselor, a mijloacelor de transport a carcaselor şi a oricăror utilaje şi ustensile folosite în acţiunea de neutralizare, inclusiv a zonei de neutralizare.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Sâmbătă seara, magia sărbătorilor din orașul nostru se împletește cu energia și buna dispoziție!

Sâmbătă seara, magia sărbătorilor din orașul nostru se împletește...

Proiecte de hotărâre, pentru a veni în sprijinul nemțenior

Așa cum am promis, în ședința Consiliului Local desfășurată...

Profităm de vremea favorabilă pentru a finaliza asfaltarea integrală a culoarului de mobilitate urbană

Profităm de vremea favorabilă pentru a finaliza asfaltarea integrală...

Crăciunul este bucurie, iubire și magie

Crăciunul este bucurie, iubire și magie, iar astăzi, farmecul...

Piatra-Neamț a fost aseară orașul distracției!

Alături de adolescenții din orașul nostru, am scris o...

Lucrările la Școala „Daniela Cuciuc” au început în forță

Am efectuat ieri o vizită de lucru la Școala...

Te-ar putea interesa și:

Sâmbătă seara, magia sărbătorilor din orașul nostru se împletește cu energia și buna dispoziție!

Sâmbătă seara, magia sărbătorilor din orașul nostru se împletește cu energia și buna dispoziție!Continuăm seria marilor concerte din Piața Ștefan cel Mare, cu unul...

Proiecte de hotărâre, pentru a veni în sprijinul nemțenior

Așa cum am promis, în ședința Consiliului Local desfășurată marți, 17 decembrie, am inițiat o serie de proiecte de hotărâre, pentru a veni în...

Profităm de vremea favorabilă pentru a finaliza asfaltarea integrală a culoarului de mobilitate urbană

Profităm de vremea favorabilă pentru a finaliza asfaltarea integrală a culoarului de mobilitate urbană, inclusiv intersecțiile cu străzile adiacente, care au creat dificultăți în...