Finala Cupei României la box pentru seniori, la Piatra Neamț

După doi ani de pauză, Finala Cupei României la box pentru seniori a revenit la Piatra Neamț.

72 de pugiliști, reprezentanți a peste 50 de cluburi și asociații sportive de la noi din țară, au boxat timp de aproape o săptămâna în orașul de sub Pietricica. Am putut urmări printre participanți, pe unii dintre cei mai valoroși boxeri, elita boxului românesc, campioni mondiali și europeni.

Și de această dată, presedintele Ionel ARSENE și Consiliul Județean Neamț au sprijinit financiar organizarea acestei competiții. Este un eveniment sportiv deosebit de important, deoarece reprezintă baza de selectie pentru lotul național care va reprezenta Romania la Turneul International „Centura de aur” organizat în data de 2 Aprilie la Targu Mureș, la care vor participa reprezentanți din peste 20 țări, precum și la Campionatul European de Seniori din Armenia, la începutul lunii mai.

Felicit reprezentanții fundației “Boxul Nemțean”, pe Gabriel Câmpescu și pe tatăl său, mari iubitori ai boxului, care luptă pentru promovarea acestui sport la noi în județ!

Trebuie să conștientizăm cât de importante sunt aceste competiții sportive care pun pe hartă orașul și județul nostru, și cât de important este sportul ca fenomen de masă pentru a reuși să construim o societate sănătoasă!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Soluții pentru descongestionarea cozilor și clarificări privind noul operator de salubritate

Știu că schimbarea operatorului de salubritate și completarea declarațiilor...

Sportul unește inimi și oferă încredere acolo unde este cea mai mare nevoie!

Astăzi am trăit momente de o bucurie rară la...

LUCRĂRILE AVANSEAZĂ LA PIAȚA MĂRĂȚEI : TURNĂM BETONUL LA PRIMUL TRONSON!

Mă bucur să vă dau vești bune de pe...

Soluții concrete pentru cartierul Speranța!

Vizita de lucru de astăzi a fost dedicată cartierului...

Piatra-Neamț, gazda performanței și a spiritului de campion!

În aceste zile, municipiul Piatra-Neamț a fost în centrul...

Prima căsuță pentru pisicile comunitare, inaugurată în Piatra-Neamț prin proiectul „Pisici protejate – comunitate educată”

Astăzi vorbim despre eleganța, misterul și afecțiunea discretă a...

Te-ar putea interesa și:

Soluții pentru descongestionarea cozilor și clarificări privind noul operator de salubritate

Știu că schimbarea operatorului de salubritate și completarea declarațiilor de impunere v-au creat disconfort și vreau să vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere și...

Sportul unește inimi și oferă încredere acolo unde este cea mai mare nevoie!

Astăzi am trăit momente de o bucurie rară la conferința de presă dedicată ediției a II-a a proiectului „Invitație la sport – încredere prin...

LUCRĂRILE AVANSEAZĂ LA PIAȚA MĂRĂȚEI : TURNĂM BETONUL LA PRIMUL TRONSON!

Mă bucur să vă dau vești bune de pe șantierul unui proiect atât de așteptat; se lucrează într-un ritm susținut pentru ca nouă piață...