Telegondola e parte din sufletul acestui oraș

Telegondola e parte din sufletul acestui oraș… și a fost construită cu inima, munca și din banii dumneavoastră!

Nu pot permite ca oamenii care au pus umărul la dezvoltarea orașului să fie tratați ca niște simpli turiști la ei acasă!

De aceea, am luat o decizie care ține de respect, bun simț și recunoștință:

Am dispus ca atât dumneavoastră, cei ce locuiți în Piatra-Neamț, cât și cei ce locuiți în comunele învecinate – Gârcina, Alexandru cel Bun, Girov și Dumbrava Roșie, veți plăti mai puțin pentru călătoriile cu telegondola.

 De asemenea și persoanele cu dizabilități vor avea gratuitate o dată pe zi;

 Cei care ajung în Piatra-Neamț pentru a participa la concursuri, olimpiade, evenimente culturale sau sportive vor beneficia de o reducere de 50%;

 Și pensionarii din oraș vor avea gratuitate o zi pe lună, așa cum se obișnuia altădată.

Și veștile bune continuă:

Zona de sosire a telegondolei – un loc care cândva era plin de viață, dar a fost lăsat în paragină – va fi curățată, îngrijită și, acolo unde regimul juridic permite, reabilitată.

Nu mai vreau ruine. Îmi doresc zâmbete, amintiri frumoase și locuri de care să fim mândri!

Pentru că Piatra-Neamț nu e doar un oraș, este ACASĂ!

Și acasă trebuie să te simți respectat, binevenit și protejat!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Curaj și idei geniale la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”!

Ce zi plină de inspirație și ce energie incredibilă...

Viitorul tinerilor noștri se scrie și aici, acasă, la Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit o zi plină de energie și...

100 de ani de viață și demnitate: lecția de seninătate a doamnei Agurița Aanicăi

Astăzi am trăit unul dintre acele momente care îți...

Dincolo de politică, suntem oameni pentru oameni

Cred că cel mai mare câștig al unui primar...

Te-ar putea interesa și:

Curaj și idei geniale la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”!

Ce zi plină de inspirație și ce energie incredibilă am întâlnit ieri la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț! A fost o bucurie să particip...

Viitorul tinerilor noștri se scrie și aici, acasă, la Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit o zi plină de energie și speranță la Colegiul Național „Petru Rareș”. M-am bucurat să văd tineri curioși și profesori dedicați,...

Finanțare de 12 milioane lei pentru Piatra-Neamț: sprijin integrat pentru copii, părinți și seniori

Sunt bucuros să vă anunț că am reușit în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român, să atragem 12 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, pentru...