Sunt decizii administrative care nu se iau doar cu pixul pe hârtie, ci cu gândul la liniștea din casele oamenilor.
Astăzi am avut o discuție dificilă, dar necesară, despre viitorul jocurilor de noroc în orașul nostru.
Vă mărturisesc că, în calitate de primar, dar și ca om, mă doare să văd familii destrămate de umbra adicției. Știu poveștile celor care au pierdut tot și știu că trebuie să facem mai mult pentru a ne proteja tinerii și persoanele vulnerabile. Dependența nu este o alegere, este o suferință, iar orașul nostru trebuie să fie un loc sigur.
Suntem cu toții de acord că prioritatea noastră zero este protejarea tinerilor și a persoanelor vulnerabile în fața riscului de adicție. În același timp, o administrație serioasă trebuie să analizeze și impactul economic și social asupra celor care muncesc cinstit în diverse domenii conexe (pază, servicii, întreținere) și care locuiesc chiar aici, în orașul nostru.
O interzicere bruscă, de pe o zi pe alta, ar însemna sute de oameni trimiși în șomaj și familii rămase fără venituri.
Nu îmi doresc să mutăm problema în „umbră”, în locații clandestine unde nu avem niciun control.
Am solicitat tuturor operatorilor economici din acest sector o situație clară, care să ne permită să decidem în cunoștință de cauză:
- Numărul exact de angajați care au domiciliul în Piatra-Neamț;
- Situația contractelor cu furnizorii locali și a spațiilor utilizate;
- Contribuțiile financiare către bugetul municipiului;
- Calendarul de expirare a autorizațiilor de funcționare actuale;
Este esențial să știm când expiră aceste autorizații pentru a putea planifica o tranziție legală. Respectarea termenelor în vigoare este singura garanție că Primăria nu va fi implicată în litigii costisitoare, protejând astfel banii publici de eventuale despăgubiri.
Imediat ce voi primi aceste informații, le voi pune la dispoziția tuturor consilierilor locali. Este esențial ca, în ședința ordinară, colegii mei să poată vota în deplină cunoștință de cauză, având în față tabloul complet: atât impactul social al adicțiilor, cât și realitatea economică a orașului.
Căutăm o cale a echilibrului, nu a extremelor. Decizia finală va fi una luată cu responsabilitate pentru orașul nostru!
Așa cum am anunțat inițial, nu am invitat presa la această întâlnire, urmând să transmitem ulterior un comunicat de presă. Deoarece astăzi în sală au fost prezenți doi reprezentanți ai presei locale neinvitați, pe care i-am rugat să oprească filmările, vă punem la dispoziție filmarea integrală a ședinței.

