Dezbatere cu operatorii de jocuri de noroc

Sunt decizii administrative care nu se iau doar cu pixul pe hârtie, ci cu gândul la liniștea din casele oamenilor.

Astăzi am avut o discuție dificilă, dar necesară, despre viitorul jocurilor de noroc în orașul nostru.

Vă mărturisesc că, în calitate de primar, dar și ca om, mă doare să văd familii destrămate de umbra adicției. Știu poveștile celor care au pierdut tot și știu că trebuie să facem mai mult pentru a ne proteja tinerii și persoanele vulnerabile. Dependența nu este o alegere, este o suferință, iar orașul nostru trebuie să fie un loc sigur.

Suntem cu toții de acord că prioritatea noastră zero este protejarea tinerilor și a persoanelor vulnerabile în fața riscului de adicție. În același timp, o administrație serioasă trebuie să analizeze și impactul economic și social asupra celor care muncesc cinstit în diverse domenii conexe (pază, servicii, întreținere) și care locuiesc chiar aici, în orașul nostru.

O interzicere bruscă, de pe o zi pe alta, ar însemna sute de oameni trimiși în șomaj și familii rămase fără venituri.

Nu îmi doresc să mutăm problema în „umbră”, în locații clandestine unde nu avem niciun control.

Am solicitat tuturor operatorilor economici din acest sector o situație clară, care să ne permită să decidem în cunoștință de cauză:

  • Numărul exact de angajați care au domiciliul în Piatra-Neamț;
  • Situația contractelor cu furnizorii locali și a spațiilor utilizate;
  • Contribuțiile financiare către bugetul municipiului;
  • Calendarul de expirare a autorizațiilor de funcționare actuale;

Este esențial să știm când expiră aceste autorizații pentru a putea planifica o tranziție legală. Respectarea termenelor în vigoare este singura garanție că Primăria nu va fi implicată în litigii costisitoare, protejând astfel banii publici de eventuale despăgubiri.

Imediat ce voi primi aceste informații, le voi pune la dispoziția tuturor consilierilor locali. Este esențial ca, în ședința ordinară, colegii mei să poată vota în deplină cunoștință de cauză, având în față tabloul complet: atât impactul social al adicțiilor, cât și realitatea economică a orașului.

Căutăm o cale a echilibrului, nu a extremelor. Decizia finală va fi una luată cu responsabilitate pentru orașul nostru!

Așa cum am anunțat inițial, nu am invitat presa la această întâlnire, urmând să transmitem ulterior un comunicat de presă. Deoarece astăzi în sală au fost prezenți doi reprezentanți ai presei locale neinvitați, pe care i-am rugat să oprească filmările, vă punem la dispoziție filmarea integrală a ședinței.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Credința nu ne îndepărtează de lume, ci ne învață cum să trăim frumos în ea!

O mare de bucurie, lumină și speranță a umplut...

Despre ironie, respect pentru banii publici și moștenirea de milioane de euro lăsată pietrenilor

Am văzut că fostul primar își încearcă din nou...

Un zâmbet din inimă pentru pietrenii noștri!

Lansăm un nou program social de sănătate în Piatra-Neamț Sănătatea...

Oportunitate de carieră în slujba comunității

O comunitate cu adevărat puternică este cea în care...

O ALTĂ PROMISIUNE DEVINE REALITATE: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PIAȚA MĂRĂȚEI!

Începem săptămâna cu o veste pe care mulți dintre...

UN NOU LOC DE JOACĂ SPECTACULOS ÎN PIATRA-NEAMȚ! CONTINUĂM SĂ CONSTRUIM PENTRU COPIII NOȘTRI!

Așa cum am promis, continuăm să modernizăm și să...

Te-ar putea interesa și:

Credința nu ne îndepărtează de lume, ci ne învață cum să trăim frumos în ea!

O mare de bucurie, lumină și speranță a umplut astăzi centrul orașului nostru, la Turnul Ștefan și Curtea Domnească! Am trăit clipe de o profundă...

Despre ironie, respect pentru banii publici și moștenirea de milioane de euro lăsată pietrenilor

Am văzut că fostul primar își încearcă din nou norocul la capitolul ironie pe Facebook, deranjat de faptul că implementăm soluții concrete și utile...

Un zâmbet din inimă pentru pietrenii noștri!

Lansăm un nou program social de sănătate în Piatra-Neamț Sănătatea și demnitatea fiecărui om nu trebuie să fie un lux, ci o grijă firească a...