Festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”

Am avut deosebita plăcere de a participa la festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”, care s-a desfășurat la Piatra Neamț si la care au participat peste 300 de tineri din toată țara.

Am constatat, încă odată, cât de frumoși sunt tinerii noștri, cât de interesați de a se implica în probleme de actualitate și de perspectivă ale societății și ale generației lor și nu pot decât să mă bucur că se întâmplă așa!

Mereu tinerii au reprezentat viitorul, iar ideile lor au fost cele care au adus soluții la problemele care au apărut de-a lungul timpului. Vă asigur de tot respectul meu pentru preocupările pe care le aveți și vreau să fiți convinși că pentru mine reprezentați un partener de dialog și colaborare. Mă regăsesc printre ideile voastre, vă apreciez atitudinea și vă respect pentru cum gândiți!

Ca reprezentant al Guvernului în județul Neamț sunt mândru că această competiție are loc în orașul nostru. Merită felicitări pentru organizare doamna inspector școlar general Florentina Luca Moise care, alături de colegii săi inspectori școlari, a demonstrat ce oameni ospitalieri și minunați trăiesc la Neamț!

Salut cadrele didactice venite din toate zonele țării și vă doresc tuturor să reveniți cu drag la Neamț!

O vară frumoasă și o vacanță frumoasă în continuare tuturor!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

O ALTĂ PROMISIUNE DEVINE REALITATE: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PIAȚA MĂRĂȚEI!

Începem săptămâna cu o veste pe care mulți dintre...

UN NOU LOC DE JOACĂ SPECTACULOS ÎN PIATRA-NEAMȚ! CONTINUĂM SĂ CONSTRUIM PENTRU COPIII NOȘTRI!

Așa cum am promis, continuăm să modernizăm și să...

CAMPIONII NOȘTRI! UN VIS PĂSTRAT CU MUNCĂ, PASIUNE ȘI INIMĂ!

Astăzi am trăit unul dintre cele mai emoționante momente...

Piatra-Neamț prinde din nou culoare și energie!

Când am inaugurat prima zonă de agrement din oraș,...

Așa cum v-am promis, sunt mereu în șantier, acolo unde se construiește viitorul comunității noastre!

Astăzi am verificat cum merg lucrările la Liceul Economic...

O zi de înaltă trăire duhovnicească și profundă recunoștință pentru Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit un moment de o rară frumusețe...

Te-ar putea interesa și:

O ALTĂ PROMISIUNE DEVINE REALITATE: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PIAȚA MĂRĂȚEI!

Începem săptămâna cu o veste pe care mulți dintre dumneavoastră o așteptau de foarte multă vreme. Astăzi am deschis șantierul pentru reconstrucția Pieței Mărăței...

UN NOU LOC DE JOACĂ SPECTACULOS ÎN PIATRA-NEAMȚ! CONTINUĂM SĂ CONSTRUIM PENTRU COPIII NOȘTRI!

Așa cum am promis, continuăm să modernizăm și să construim noi locuri de joacă pentru cei mai mici locuitori ai orașului nostru. În Dărmănești, pe...

CAMPIONII NOȘTRI! UN VIS PĂSTRAT CU MUNCĂ, PASIUNE ȘI INIMĂ!

Astăzi am trăit unul dintre cele mai emoționante momente ca primar al acestui oraș. Am avut deosebita onoare și bucurie de a-i premia pe...