Haideți să acționăm împreună!

Dragi pietreni,

Vă invit să vă alăturați acestei inițiative extrem de utile pentru comunitatea noastră, fie prin înscrierea cățeilor în campania de sterilizare, fie prin participarea ca voluntari alături de organizatori sau printr-o simplă distribuire a mesajului.

Așa cum am precizat cu alte ocazii, mă preocupă și soarta animalelor fără stăpân din orașul nostru, iar modul în care acest fenomen ar trebui gestionat presupune abordări mult mai complexe decât capturarea lor și închiderea în adăposturi, folosind resurse importante din bugetul local. E timpul ca și administrația locală să înțeleagă acest lucru și să acționeze în consecință.

Odată ce voi prelua funcția de primar, pentru care pietrenii mi-au acordat încrederea, voi asigura cadrul necesar de consultare a tuturor celor preocupați și implicați în acest fenomen al gestionării animalelor fără stăpân, iar împreună vom găsi soluțiile eficiente pentru a îmbunătăți modul în care banul public este folosit în acest scop. Îmi doresc să nu se mai facă nicio eutanasiere în adăpostul public fără motive foarte bine întemeiate (boli grave sau agresivitate excesivă), iar una dintre soluții este încurajarea cetățenilor să își sterilizeze animalele.

Reamintesc faptul că sterilizarea câinilor de rasă comună, cu stăpân, este o obligație legală a proprietarilor. Știu că unii dintre dumneavoastră nu dispuneți de fondurile necesare pentru a suporta costurile sterilizării animăluțelor dumneavoastră. Iată că există și astfel de campanii prin care le puteți steriliza gratuit și îi felicit pe această cale pe toți cei care fac posibile, cu mari eforturi financiare și logistice, acest tip de acțiuni la noi în oraș, și peste tot în țară.

Haideți să acționăm împreună!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Așa cum am promis, schimbăm fața muntelui Cozla!

Am transformat stația de sosire a telegondolei dintr-un loc...

STOP păcănelelor în Piatra-Neamț!

Astăzi am făcut un pas decisiv pentru sănătatea comunității...

O altă zi de poveste în orașul nostru!

Am promis că vom crea cele mai frumoase amintiri...

Caravana iepurașului

Seara aceasta are un farmec aparte și în timp...

Sărbători binecuvântate tuturor!

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne găsește din...

Colorăm zâmbete de sărbători!

Și anul acesta, colorăm zâmbete de sărbători pe fețele...

Te-ar putea interesa și:

Așa cum am promis, schimbăm fața muntelui Cozla!

Am transformat stația de sosire a telegondolei dintr-un loc al abandonului, într-un spațiu de care să fim mândri! Ce am realizat prin aceste lucrări...

STOP păcănelelor în Piatra-Neamț!

Astăzi am făcut un pas decisiv pentru sănătatea comunității noastre: Consilierii locali au votat, în unanimitate interzicerea aparatelor de tip slot-machine pe raza municipiului. Nu...

O altă zi de poveste în orașul nostru!

Am promis că vom crea cele mai frumoase amintiri împreună, iar astăzi Parcul Central a vibrat de fericire! Vă mulțumesc pentru energia voastră incredibilă....