Prăpăd în județul Neamț din cauza incendiilor!

Aproape o mie de hectare din județul Neamț au fost pârjolite luna aceasta! Este una dintre cele mai sumbre statistici cu care s-a confruntat zona noastră vreodată! Aproape zilnic, în martie, s-au înregistrat tragedii. Au ars case, păduri, miriști, dar ce e mai trist, s-au pierdut vieți omenești și au murit carbonizate animale prinse în bătaia focului.

Din păcate, incendiile de vegetație tind să devină un fenomen în județul Neamț și numai prin simț civic și responsabilitatea cetățenilor se poate stopa actuala situație. Lansez un apel, către toți nemțenii, să renunțe la a da foc resturilor vegetale pentru a face curățenia de primăvară! Incendierea terenurilor este INTERZISĂ și se pedepsește conform legislației în vigoare cu neacordarea subvențiilor APIA și cu amendă. Dar cel mai grav este că pe lângă cele 850 de hectare trecute prin foc și pară luna aceasta, un om a ars de viu, alții trei au fost răniți, două case au fost făcute scrum și s-au înregistrat pagube materiale imense.

În urmă cu o săptămână am avut o întâlnire cu toți primarii din județ și am dezbătut modul de gestionare a acestor incendii de vegetație. De asemenea, m-am întâlnit cu reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Inspectoratului de Poliție Județean și am dezbătut protocolul existent și modul de reacție în cazul acestor incendii de vegetație.

Îi rog pe toți nemțenii să renunțe la focurile deschise! Își pun în pericol viețile lor, ale semenilor, casele, animalele, agoniseala și, nu în ultimul rând, poluează mediul înconjurător! E mult prea mare prețul pierderilor în comparație cu cât ar avea ca beneficiu curățând anumite zone de resturi vegetale!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Viitorul tinerilor noștri se scrie și aici, acasă, la Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit o zi plină de energie și...

100 de ani de viață și demnitate: lecția de seninătate a doamnei Agurița Aanicăi

Astăzi am trăit unul dintre acele momente care îți...

Dincolo de politică, suntem oameni pentru oameni

Cred că cel mai mare câștig al unui primar...

Așa cum am promis, schimbăm fața muntelui Cozla!

Am transformat stația de sosire a telegondolei dintr-un loc...

Te-ar putea interesa și:

Viitorul tinerilor noștri se scrie și aici, acasă, la Piatra-Neamț!

Astăzi am trăit o zi plină de energie și speranță la Colegiul Național „Petru Rareș”. M-am bucurat să văd tineri curioși și profesori dedicați,...

Finanțare de 12 milioane lei pentru Piatra-Neamț: sprijin integrat pentru copii, părinți și seniori

Sunt bucuros să vă anunț că am reușit în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român, să atragem 12 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, pentru...

100 de ani de viață și demnitate: lecția de seninătate a doamnei Agurița Aanicăi

Astăzi am trăit unul dintre acele momente care îți amintesc de ce merită să te implici în viața comunității. Am avut bucuria imensă de...