Primăria Piatra-Neamț, din nou salvată din zodia incompetenței!

Primăria Piatra-Neamț fiind depașită, consiliului Județean Neamț găsește soluții 

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 5 nu vor mai fi nevoiți să se mute în Speranța, pentru cursurile de la step by step, pentru că școala lor va intra în reparații, ci vor fi relocați, temporar, într-o clădire a Consiliului Județean Neamț, pe strada Gavril Galinescu, la Școlile Normale.

După mult zgomot făcut de conducerea Primăriei Piatra-Neamț, care și în cazul acestui proiect de modernizare a fost “luată prin surprindere”, anunțând că va muta elevi și cadre didactice într-un alt cartier, astăzi, împreună cu președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și cu Florentina Luca-Moise, inspector școlar general, am găsit soluția cea mai potrivită în cazul de față. Copiii vor studia o perioadă în vecinătatea școlii lor.

Nu este pentru prima dată când Primăria Piatra-Neamț își dovedește incapacitatea de a gestiona problemele orașului! La fel au făcut și cu grădinița arondată Școlii 3! Au anunțat cu câteva zile înainte de începerea anului școlar și a lucrărilor că spațiile pentru preșcolari sunt indisponibile! Nici atunci nu au fost în stare să alinieze calendarul executării reparațiilor cu cel al cursurilor școlare și au creat disconfort pentru copii și părinți!

Îmi pare foarte rău că există aceste dovezi clare de amatorism la Primăria Piatra-Neamț!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Piatra-Neamț devine, pentru o săptămână, centrul Universului tinerelor minți pasionate de știință

Orașul nostru devine, pentru o săptămână, centrul Universului tinerelor...

Lansăm platforma My Town Piatra-Neamț

Astăzi facem împreună un pas frumos spre viitorul orașului...

La Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică, ci un loc al speranței și al vindecării

Astăzi, la Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică,...

Joaca e bucurie. Iar bucuria copiilor e cea mai frumoasă investiție pe care o putem face.

Astăzi vă dau o veste care mă bucură enorm:...

Reactivarea fostului poligon auto: Un nou spațiu pentru practică, competiții și comunitate

Deși pare că suntem pe un câmp, în realitate...

Te-ar putea interesa și:

Piatra-Neamț devine, pentru o săptămână, centrul Universului tinerelor minți pasionate de știință

Orașul nostru devine, pentru o săptămână, centrul Universului tinerelor minți pasionate de știință. Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în perioada...

Lansăm platforma My Town Piatra-Neamț

Astăzi facem împreună un pas frumos spre viitorul orașului nostru! Lansăm platforma My Town Piatra-Neamț — o aplicație simplă, gratuită și prietenoasă, care vă...

La Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică, ci un loc al speranței și al vindecării

Astăzi, la Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică, ci un loc al speranței și al vindecării. A fost un moment cu o încărcătură...