Reactivarea fostului poligon auto: Un nou spațiu pentru practică, competiții și comunitate

Deși pare că suntem pe un câmp, în realitate ne aflăm în fostul poligon al orașului — un loc cu amintiri pentru mulți dintre noi, cu începuturi și emoția primelor manevre la volan.

Aici, unde de ani buni nu se mai întâmplă nimic, îmi doresc să aducem din nou mișcare, energie și bucurie.

Am promis că voi reda acest spațiu comunității — și m-am ținut de cuvânt.

Din primăvară am făcut toate demersurile pentru ca terenul să fie preluat de Primărie, iar acum pot să vă spun cu bucurie că am primit avizul de la Ministerul Educației!

Asta înseamnă că din primăvara anului viitor putem demara pașii procedurali de pregătire: studiul de fezabilitate, documentația tehnico-economică și toate etapele necesare pentru ca poligonul să fie modernizat complet.

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi vor putea reveni aici pentru orele practice.

Cei care vor să-și obțină permisul auto vor avea unde să se antreneze.

Iar noi toți ne vom bucura, împreună, de evenimente auto, competiții și timp liber de calitate.

Cred cu tărie că fiecare loc poate renaște atunci când este făcut cu grijă și cu drag pentru oameni.

Așa cum v-am obișnuit, vă țin la curent cu toate proiectele din oraș!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Un capitol care se încheie, o viață care abia acum începe

Ieri, în cadrul festivității de absolvire a Colegiului Național...

25 de ani de profesionalism și dedicare: omagiu pentru asistenții medicali și moașele din județul Neamț

Zilele trecute am fost în mijlocul asistenților medicali și...

Povestea unei zile în care am redevenit copil

Astăzi, de 1 iunie, holurile și sala Cinematografului Mon...

La mulți ani, dragi copii! Voi sunteți inima, lumina și zâmbetul orașului nostru!

Astăzi este 1 Iunie, ziua în care întreaga lume...

Te-ar putea interesa și:

Un capitol care se încheie, o viață care abia acum începe

Ieri, în cadrul festivității de absolvire a Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, am privit în ochii absolvenților promoției 2026 și am văzut mult mai mult...

25 de ani de profesionalism și dedicare: omagiu pentru asistenții medicali și moașele din județul Neamț

Zilele trecute am fost în mijlocul asistenților medicali și a moașele din județul nostru, care au marcat 25 de ani de activitate a filialei...

Ploaia oprește șantierele, dar nu și planurile: pregătim noi intervenții pentru infrastructura orașului

Chiar dacă vremea de afară ne ține puțin pe loc și nu ne lasă să lucrăm pe șantiere așa cum ne-am dori, asta nu...