Situația juridică a domnului primar Manole Ciobanu

Dragi nemțeni,

Având în vedere interesul manifestat cu privire la situația juridică a domnului primar Manole Ciobanu, pentru corecta informare a opiniei publice, vă aduc la cunoștință următoarele:

După cum cunoaşteţi, prin hotărâre judecătorească definitivă, în sarcina domnului primar Manole Ciobanu a fost stabilită o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru infracțiunea de violare a secretului corespondentei. Totodată, acestuia i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. In baza art. 83 alin. (1) şi (3) din Codul penal, instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 2 ani.
Precizez că amânarea aplicării pedepsei este o soluţie în procesul penal diferită de soluţia de condamnare. Astfel, în conformitate cu prevederile art.90 din Codul penal, persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Acest efect îl pune pe cel vizat de pedeapsă în postura unui cetăţean liber de orice sancțiune penală, cu condiția îndeplinirii măsurilor şi obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată pe durata termenului de supraveghere şi îi impune acestuia o conduită bună pentru resocializare.
După cum precizează şi textul normativ, pe durata termenului de supraveghere este obligatorie doar executarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească, amânarea producând efecte asupra pedepselor principale și a celor complementare.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală prin Decizia nr. 17/A din 19 ianuarie 2015 care a dispus că instituţia „amânării aplicării pedepsei” este incompatibilă cu pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În raport de aceste raţionamente dispuse de lege, prefectul se află în imposibilitatea de a emite ordinul privind constatarea încetării mandatului de primar al domnului Manole Ciobanu, întrucât persoana în cauză nu este considerată condamnată.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 160 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, încetarea de drept a mandatului de primar poate surveni numai în cazul condamnării persoanei în cauză printr-o hotărâre judecătorească definitivă ori, în speţa de faţă, faţă de primarul comunei Români a fost doar stabilită o pedeapsă penală (adică, a fost individualizată), acesta nefiind şi condamnat la executarea sa (indiferent de forma în care s-ar fi dispus aceasta).

Mai precizez că instanțele din țară s-au pronunțat în sensul celor menționate mai sus, anulând ordinele prefectului având ca obiect încetarea mandatelor unor primari cărora le-a fost stabilită amânarea aplicării pedepsei (a se vedea, spre exemplu Sentința civilă a Tribunalului Argeș nr.520/2021 ).

Totodată, fac mențiunea că, de când ocup funcția de prefect nu am tratat problemele de legalitate în cheie politică, nu am nedreptățit sau apărat vreun ales local, fie el consilier sau primar, pe criterii politice, indiferent de partidul din care făcea parte. Mai mult, toate acțiunile în instanță ce priveau spețe reclamate de către PNL au fost respinse ca nefondate.

Fie că vorbim de atacarea HCJ nr. 31/2022 privind aprobarea bugetului Județului Neamț pe anul 2022, fie de cea privind situația consilierului județean Gavril Eduard Ovidiu care ar fi fost în conflict de interese ori atacarea HCJ nr. 22/2022 privind aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru obiectivul de investiții de interes judetean „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgenta Piatra Neamț, Județul Neamt”, niciodată instanța nu le-a dat câștig de cauză.

În ceea ce privește modul preferential in care aș trata primarii în funcție de culoarea lor politică, cel mai solid argument în defavoarea acestei presupuneri este însuși faptul că primarul PSD de la Hangu a fost demis prin Ordinul de prefect nr. 178/3.05.2022, chiar în aceeași zi în care a fost înregistrat la Prefectură referatul secretarului comunei Hangu.

Vă asigur însă de faptul că orice primar, indiferent de culoarea sa politică va avea ușa deschisă și va beneficia de o colaborare instituțională corectă așa cum s-a întâmplat și până acum și, totodată, voi aplica măsurile legale care se impun atunci când legea este încălcată!

Mai jos aveți linkul sentinței civile a Tribunalului Argeș privind o situație similară.

http://www.rolii.ro/hotarari/614be0d7e49009941a000041

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care...

Ziua Imnului Național al României

Astăzi am avut onoarea să particip la manifestările prilejuite...

La mulți ani, maestre Lucian Strochi!

Astăzi, pe 23 iulie, sărbătorim ziua de naștere a...

Domnule primar, domnilor viceprimari, încheiați cu demnitate acest mandat!

Hipermarketuri se construiesc în vecinătatea piețelor, iar conducerea primăriei...

Te-ar putea interesa și:

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont România, doresc să exprim admirația pentru toți salvatorii montani care își dedică viața siguranței și...

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”. Este un moment deosebit...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care comemorăm 170 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului său, David Popovici ne...