Sprijin pentru agricultorii afectați de secetă

Problemele din domeniul agricol, apărute ca urmare a secetei îndelungate, vor fi identificate în județul Neamț în baza unui ordin de prefect.

Am constituit, prin Ordin de prefect, Comisia de constatare a pagubelor la culturile agricole generate de seceta pedologică. Se va lucra în strânsă legătură cu Direcția pentru Agricultură şi APIA, precum şi cu reprezentanții UAT-urilor, astfel încât să avem o imagine cât mai clară asupra situației din teren.

Monitorizarea situației din teren va începe cu data de 11 iulie și va fi realizată de către comisii special constituite, formate din reprezentanți ai Direcției Agricole și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, alături de care vor lucra angajați ai primăriilor unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se vor localiza pagubele. Membrii comisiilor vor întocmi procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole.

Sunt în măsură să anunț și noile termene pentru depunerea înștiințărilor scrise pentru primirea de sprijin de către agricultori: 1 august 2022 pentru culturi agricole de toamnă și 15 noiembrie, pentru celelalte tipuri de culturi agricole.

Deplasarea specialiștilor în teren se va realiza în baza Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase, având ca efect producerea secetei pedologice.

Totodată, parcurgem o perioadă dificilă din punct de vedere al cantității reduse de precipitații. Dacă în mod normal cantitatea anuală de precipitații, in zona noastră este de 550 – 600 de litri/mp, anul acesta, până acum, s-au înregistrat doar 200 de litri/mp, ceea ce ar trebui să ne facă să devenim mai responsabili față de modul în care consumăm apa în gospodării.

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

Joaca e bucurie. Iar bucuria copiilor e cea mai frumoasă investiție pe care o putem face.

Astăzi vă dau o veste care mă bucură enorm:...

Reactivarea fostului poligon auto: Un nou spațiu pentru practică, competiții și comunitate

Deși pare că suntem pe un câmp, în realitate...

Intervenții majore în cartierul 1 Mai: Canalizare pluvială și asfaltare pentru străzi mai sigure

După zile întregi de ploaie, soarele ne oferă în...

„Fotbalul Face Bine – Neamțul Renaște”

Sâmbătă, la Piatra-Neamț, sportul, solidaritatea și compasiunea se întâlnesc...

Un început frumos de an universitar la Piatra-Neamț!

Am participat astăzi, cu multă bucurie, la deschiderea noului...

Te-ar putea interesa și:

Piața din Mărăței se demolează și va fi reconstruită din primăvară, modernă și dedicată producătorilor locali

Așa cum am promis, ne-am apucat de treabă! Demolăm vechea piață din cartierul Mărăței — o construcție care, după cum bine vedeți, nu mai...

Joaca e bucurie. Iar bucuria copiilor e cea mai frumoasă investiție pe care o putem face.

Astăzi vă dau o veste care mă bucură enorm: vom finaliza patru noi locuri de joacă în mai multe cartiere ale orașului. Îmi doresc ca...

Reactivarea fostului poligon auto: Un nou spațiu pentru practică, competiții și comunitate

Deși pare că suntem pe un câmp, în realitate ne aflăm în fostul poligon al orașului — un loc cu amintiri pentru mulți dintre...