Stadiul pregătirilor pentru Recensământul Populației și Locuințelor

Am convocat astăzi Comisia Județeană Neamț pentru Recensământul Populației și Locuințelor, pentru a analiza stadiul pregătirilor aferente demarării acestei cercetări în județul Neamț.

Conform calendarului RPL 2021, în această perioadă se preiau în baza de date a recensământului informații din surse administrative, urmând ca, în perioada 14 martie – 15 mai, să înceapă colectarea datelor de la populație, prin autorecenzare și autorecenzare asistată, iar în intervalul 16 mai – 17 iulie, să aibă loc recenzarea persoanelor care nu s-au autorecenzat, prin interviu față în față, cu ajutorul recenzorilor.

Colectarea datelor pe teren se va realiza în județul Neamț cu 763 de persoane, 661 recenzori, 19 recenzori-șefi și 83 de coordonatori (câte unul pentru fiecare unitate administrativ-teritorială). Pentru a sprijini persoanele care vor să se autorecenzeze, la începutul lunii martie vor fi amenajate și punctele fixe pentru autorecenzare asistată (ARA), în toate cele 83 de UAT-uri din Neamț.

Legislația oferă #o_zi_liberă_plătită salariaților care completează online chestionarul, pe site-ul recensamantromania. ro, începând din 14 martie.

Pentru a putea construi și dezvolta, este necesar să știm de la ce pornim, iar Recensământul Populației și Locuințelor din acest an ne va oferi imaginea reală și completă de care avem nevoie pentru planurile de viitor. Este foarte important ca fiecare nemțean să participe la recensământ, atât pentru că este o obligație legală, cât și pentru că este, practic, o datorie civică să sprijinim realizarea acestei cercetări complexe.

Vă asigur că Instituția Prefectului Județului Neamț și toate instituțiile județene vor sprijini desfășurarea în cele mai bune condiții a acestui recensământ, astfel încât rezultatele să fie corecte și să poată fi folosite în beneficiul județului și al locuitorilor săi!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

LUCRĂRILE AVANSEAZĂ LA PIAȚA MĂRĂȚEI : TURNĂM BETONUL LA PRIMUL TRONSON!

Mă bucur să vă dau vești bune de pe...

Soluții concrete pentru cartierul Speranța!

Vizita de lucru de astăzi a fost dedicată cartierului...

Piatra-Neamț, gazda performanței și a spiritului de campion!

În aceste zile, municipiul Piatra-Neamț a fost în centrul...

Prima căsuță pentru pisicile comunitare, inaugurată în Piatra-Neamț prin proiectul „Pisici protejate – comunitate educată”

Astăzi vorbim despre eleganța, misterul și afecțiunea discretă a...

CUVÂNT DAT, PROMISIUNE ÎNDEPLINITĂ!

Ora 17:00 – Strada Ștefan cel Mare este complet...

Te-ar putea interesa și:

LUCRĂRILE AVANSEAZĂ LA PIAȚA MĂRĂȚEI : TURNĂM BETONUL LA PRIMUL TRONSON!

Mă bucur să vă dau vești bune de pe șantierul unui proiect atât de așteptat; se lucrează într-un ritm susținut pentru ca nouă piață...

Soluții concrete pentru cartierul Speranța!

Vizita de lucru de astăzi a fost dedicată cartierului Speranța, pentru a verifica de aproape stadiul lucrărilor și modul în care rezolvăm problemele vechi...

Piatra-Neamț, gazda performanței și a spiritului de campion!

În aceste zile, municipiul Piatra-Neamț a fost în centrul luptelor românești, găzduind Cupa României și Finala Campionatului Național pe Echipe U20, o competiție de...